Ramai la curent!

Cotidian

Braşovul, sub Cod portocaliu de vijelie, în aceeaşi zi în care este şi sub avertizare de caniculă. Aproape toată ţara se află sub diferite avertizări meteo

Publicat

in

Aproape toată ţara se află, miercuri, sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină, vânt puternic şi descărcări electrice. Avertizările de caniculă rămân însă în vigoare, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, vestul judeţului Constanţa şi în municipiul Bucureşti fiind Cod roşu de temperaturi extreme, de până la 40-41 de grade. Alte opt judeţe sunt sub Cod portocaliu de caniculă.

Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru 16 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 2.00, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi şi parţial în Arad, Timiş, Tulcea şi Constanţa.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h şi izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp)”, au transmis meteorologii.

Cod portocaliu de vijelii şi grindină, în Braşov

Pentru acelaşi interval, este Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului, vijelii puternice, în judeţele Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Sibiu, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi municipiul Bucureşti, precum şi, parţial, în Tulcea, Constanţa, Alba şi Hunedoara.

Foto: ANM

Astfel, în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h şi izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp, îndeosebi în Transilvania şi Moldova.

În aceeazi zi, avertizare de caniculă în judeţul Braşov

Avertizarea de vijelie vine, în Braşov, după ce, cu numai câteva ore înainte, judeţul a fost marcat de meteorologic cu Cod galben de caniculă, împreună cu alt zone din ţară.

Astfel, este Cod galben – val de căldură şi disconfort termic ridicat, în Iaşi, Bacău, Covasna, Braşov, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona de litoral a judeţelor Tulcea şi Constanţa.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură şi canicula vor persista în jumătatea de sud-est a ţării. Local în Oltenia, centrul Moldovei, precum şi sud-estul Transilvaniei şi pe litoral disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 37 de grade.

În judeţele Olt, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Vaslui şi Tulcea este Cod portocaliu – val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic accentuat. Aici, se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, este Cod roşu – temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, vestul judeţului Constanţa şi în municipiul Bucureşti, unde se vor înregistra temperaturi maxime extreme în general de 40…41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Prognoza pentru zona municipiului Bucureşti arată că, până joi la ora 10.00, va fi caniculă, disconfortul termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul a 40 de grade, iar minima va fi de 17…19 grade. Cerul va fi variabil, însă începând din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 60…70 km/h), vijelie, înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice şi averse.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending