După ce în numai 24 de ore, în județul Brașov s-au produs trei incendii de vegetație, ISU Brașov avertizează asupra pericolelor ce pot apărea în urma unor astfel de evenimente. Conform legislației privind protecția mediului, arderea vegetației uscate este interzisă, cu excepția situațiilor de carantină fitosanitară sau prevenire a răspândirii bolilor.
Pentru a efectua arderea miriştii, vegetației uscate și a resturilor vegetale, este obligatoriu să se obțină în prealabil un permis de lucru cu foc. De altfel, arderea miriștilor este o modalitate des utilizată de agriculturi, care „curăță” astfel terenurile agricole după recoltarea grâului. Însă, au avertizat reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), arderea iresponsabilă a deșeurilor și vegetației poate aduce amenzi drastice, avertizează ISU și propune măsuri preventive
Încălcarea regulilor privind arderea resturilor vegetale, gunoaielor și materialelor combustibile fără permis de lucru cu foc sau fără măsuri de siguranță pentru a preveni extinderea incendiului la vecinătăți, precum și nerespectarea condițiilor și distanțelor pentru foc deschis care poate duce la propagarea focului la zone precum construcții, depozite, culturi agricole sau păduri, atrage sancțiuni sub forma unor amenzi.
Pentru a evita posibile evenimente negative cu impact semnificativ, care ar putea amenința siguranța cetățenilor și a proprietăților, ISU Brașov subliniază importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și reamintește regulile esențiale pentru evitarea acestor situații:
- Este interzisă arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale în condiții de vânt puternic;
- Pentru a controla arderea, colectați vegetația uscată și resturile vegetale în grămezi; curățând zona din jur pe o rază de aproximativ 5 metri
- Arderea este permisă doar în timpul zilei și trebuie supravegheată continuu până se încheie complet;
- Alegeți zone sigure pentru ardere, care să nu permită răspândirea focului către locuințe, culturi agricole, păduri, rețele electrice, comunicații sau conducte de gaze;
- Asigurați stinsul complet al focului înainte de a părăsi locul arderii; este interzisă îngroparea focarelor sub pământ.
Reprezentanții ISU îndeamnă populația să utilizeze platforma națională de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro, pentru a afla cum să reacționeze în fața pericolelor.
Incendiile de vegetație uscată, amenințare pentru siguranța traficului rutier, pericol pentru sănătatea populației
Potrivit OUG nr. 195/2005, modificată și aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecția mediului, se arată că incendiile de vegetație uscată care au loc în apropierea căilor de circulație principale pot provoca accidente rutiere cu pierderi de vieți omenești. Astfel de incendii duc la scăderea vizibilității pe drumurile publice din cauza fumului dens.
Arderile de vegetaţie cresc şi incidenţa bolilor respiratorii şi a crizelor acute de astm, declanşând boli respiratorii acute la copii şi modificări ale funcţiei ventilatorii pulmonare.
Tot mai multe incendii
Această tendință reprezintă o amenințare serioasă pentru comunitate, terenurile agricole și mediul înconjurător. În primele șase luni ale acestui an, au fost consemnate nu mai puțin de 5.587 de incendii de vegetație, ceea ce înseamnă o medie de peste 30 de incendii în fiecare zi. Declarația aparține lui Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
În intervalul 18-19 și 25-26 iulie, au avut loc incendii de vegetație uscată și viță de vie abandonată pe terenurile fermelor viticole din UAT Poarta Albă. Suprafața totală afectată de incendii este de aproximativ 376 de hectare. Aceste terenuri sunt deținute de o companie care se află în stare de faliment, fiind în prezent gestionate de un lichidator judiciar.
Din cauza faptului că terenurile agricole afectate de incendiu nu erau sub proces de lucrare, acest lucru a contribuit la răspândirea rapidă a flăcărilor. Ca urmare a acestei situații, compania proprietară a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de 50.000 de lei.