Ramai la curent!

Investitii

Consiliul Județean Brașov aduce un mediator pentru proiectul podului de la Voila. O companie din Iași va examina dosarele tehnice

Publicat

in

Proiectul noului pod de la Voila rămâne în faza de elaborare a documentațiilor tehnice. În acest sens, Consiliul Județean Brașov a încheiat un acord cu SC Infra Proiect PC, o companie din Iași, în valoare de 20.000 de lei, fără TVA, pentru a efectua o analiză detaliată a documentațiilor tehnice aferente acestui pod.

Conform înțelegerii contractuale, consultantul are responsabilitatea de a examina diverse aspecte, inclusiv soluțiile tehnice legate de rezistența structurală și stabilitatea podului, măsurile de siguranță în timpul exploatării și impactul asupra mediului. În decurs de 20 de zile, este așteptat să prezinte un raport analitic care va conține observații, recomandări, eventuale completări sau alte aspecte semnificative.

În cazul apariției unor litigii între consultant și echipa de proiectare a podului, acestea vor fi soluționate prin intermediul unui expert tehnic, al cărui verdict va fi obligatoriu pentru ambele părți implicate.

În plus, firma de consultanță din Iași va monitoriza desfășurarea lucrărilor și va examina potențialele ajustări aduse proiectului tehnic sau detaliilor de implementare.

Dispute majore între constructor și proiectant asupra fundațiilor

Consorțiul format din SC Con-A SRL, SC Con-A Operations SRL și SC Drum Inserv SRL va coordona demolarea podului vechi și construirea celui nou, iar lucrările au primit undă verde în luna ianuarie a anului 2021.

Problema s-a ivit odată cu începerea pregătirilor pentru demolare, întrucât Hidroelectrica s-a opus inițial ideii de a demola prin implozie, argumentând că aceasta ar putea afecta canalul de scurgere al lacului de acumulare care trece pe sub pod. După găsirea unei soluții convenabile pentru demolare, a apărut o dezbatere între proiectantul podului și constructor în privința fundației noii structuri. Proiectantul a propus consolidarea fundației existente, în timp ce constructorul optează pentru o fundație nouă înlocuind-o pe cea veche. Fiecare parte susține că propune soluția optimă și nu este dispusă să renunțe la abordarea sa. În contextul acestei dispute, consultantul angajat de Consiliul Județean Brașov va juca rolul de mediator.

Podul istoric de pe DJ 105 va fi înlocuit cu o construcție, cu o durată de funcționare estimată la 100 de ani, care să deservească inclusiv trupelor NATO

Podul actual de pe DJ 105, traversând râul Olt între localitățile Voila și Cincșor, construit în anii ‘50, este programat să fie demolat.

În locul său va fi edificat un nou pod, cu o structură metalică, cu o durată de funcționare estimată la 100 de ani. Acest nou pod are ca potențială destinație și utilizarea de către forțele NATO staționate în baza de la Cincu, eliminând astfel necesitatea unei rute alternative prin Agnita pentru transportul de tancuri și echipamente militare.

Locuitorii din Cincșor atrag atenția asupra pericolelor rutiere prin proteste

De-a lungul timpului, locuitorii din Cincșor și-au exprimat nemulțumirea. Frustrați de necesitatea parcurgerii în mod constant a unui traseu adițional de 6 kilometri pentru a ajunge la primărie, dispensar, farmacie sau școală, comunitatea a rămas dependentă de podul vechi, care însă a pierdut balustradele și asfaltul și, oficial, este închis pentru circulația auto. Cu toate acestea, podul vechi rămâne în uz zilnic pentru mașini, chiar dacă nu prezintă siguranță.

Anul trecut, locuitorii din Cincșor și Cincu au organizat mai multe acțiuni de protest. Aceștia au ales să întrerupă circulația pe drumul ocolitor, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la pericolele cu care se confruntă în mod constant. Pe ruta ocolitoare ei sunt nevoiți să meargă pe un drum îngust și degradat.

Ministerul Apărării, factor cheie în dezbaterile privind noul pod de la Voila

Aducem aminte că propunerea pentru construirea unui nou pod la Voila a fost subiectul unor ample dezbateri în ultimii ani. Având în vedere semnificația sa strategică, Ministerul Apărării Naționale a fost implicat în alegerea variantei de soluționare tehnică.

Consiliul Județean Brașov a întocmit Studiul de Fezabilitate pentru construirea unui nou pod peste râul Olt pe DJ 105, pe raza comunei Voila. Având în vedere importanța strategică a podului, Ministerul Apărării Naţionale a fost implicat în alegerea variantei din SF și s-a decis demolarea podului existent și construirea unui pod nou pe același amplasament. Când s-au obținut avizele, Hidroelectrica a avut prioritate față de ABA Olt la emiterea avizului, pentru că în amonte se află barajul de la Voila, iar podul este amplasat la capătul canalului de fugă al barajului. Avizul dat de Hidroelectrica nu permite nicio lucrare în albia Oltului. Cu această condiționalitate s-a realizat Proiectul Tehnic și au urmat 4 licitații pentru desemnarea constructorului, pentru că la primele trei licitații nu s-a prezentat niciun ofertant. Câștigătorul SC Con-A Sibiu a demarat proiectul, a realizat arcele metalice pentru noul pod, dar a înţeles că nu poate demola podul conform proiectului și al avizului Hidroelectrica. Con-A a propus alte variante de demolare, respectiv o demolare prin implozie, dar această variantă presupune impactul asupra culeelor existente și o reavizare de la Hidroelectrica care ar permite intervenții în albia Oltului. Acesta este motivul întârzierilor și sperăm, conform discuțiilor cu constructorul, că până la sfârșitul lunii Iunie vom definitiva o soluție.”, a declarat anul trecut Mihai Pascu, directorul executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, pentru BrașovRomânia.net

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Pingback: Consiliul Județean Brașov aduce un mediator pentru proiectul podului de la Voila. O companie din Iași va examina dosarele tehnice - 📰 newsflash

  2. Mogu

    24/08/2023 at 12:50

    Felicitări pentru inițiativa luată de Consiliul Județean Brașov de a înlocui vechiul pod! Cu o durată de funcționare estimată la 100 de ani, podul nou va fi în folosul comunității pentru mult timp, îmbunătățind circulația auto și oferind siguranță. Acum, e important ca procedurile legale și contractele să fie rapide și transparente, astfel încât lucrările să înceapă cat mai curând.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Consultanță de peste 200.000 de lei pentru găsirea unor soluții de modernizare a fântânilor arteziene din Brașov. Pe listă este și cea din Piața Sfatului

Publicat

in

Municipalitatea brașoveană are în plan să modernizeze fântânile arteziene din oraș. Un prim pas în acest plan este contractarea unui consultant care să le evalueze să să propună soluții tehnice pentru modernizaea lor. Pentru aceste servicii, municipalitatea brașoveană este dispusă să plătească 206.612 lei, fără TVA, dar a primit o ofertă în valoare de 250.000 de lei, fără TVA.

Amplasamentele care fac obiectul contractului de consultanță se află în Parcul Trandafirilor, Pietonal Valea Cetății, Casa Armatei Rudolf, Piaţa Sfatului, Intersecție str. Toamnei – str. Zizinului, Parc Ursu Valea Cetății, Scuar Astra Uranus, B-dul 15 Noiembrie Patria, Parcul Tractorul, B-dul 15 Noiembrie Registrul Comerțului, B-dul Victoriei – Rapid, Parcul N. Titulescu, Lac Noua, Lac Poiana Braşov, sensuri giratorii unde sunt rețele de utilități.

Sisteme de pulverizare a apei, în mai multe zone ale orașului

În caietul de sarcini aferent achiziției se arată că achiziția serviciilor de consultanță este necesară pentru inventarierea şi evaluarea stării de funcționare a fântânilor existente, dar şi a locațiilor în care pot fi amenajate sisteme de pulverizare a apei sau de asigurare a oxigenării apelor stătătoare.

De asemenea, consultantul va trebui să identifice soluțiile tehnice și să estimeze costurile necesare asigurării unor sisteme moderne din punct de vedere arhitectural, dar și din punct de vedere al eficienței energetice și a costurilor de funcționare.

În documentul amintit se mai arată că documentațiile tehnice care fac obiectul contractului trebuie predate în termen de 90 de zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2026.

Fântâna de la Rapid, din nou pe listă

Un aspect interesant al acestei achiziții este prezența pe lista obiectivelor ce sunt luate în calcul pentru modernizare a fântânii de la Rapid, care a fost umplută de mai bine de un an cu pietriș, după ce locuitorii din zonă reclamau că aceasta era folosită pe post de piscină de către oamenii străzii. De altfel, această fântână este și pe lista artezienelor ce trebuie întreținute în acest an.

Citește mai departe

Investitii

Unul dintre cele mai aglomerate drumuri din zona Brașovului intră în faza de proiectare. Se pregătește lărgirea DJ103A spre Tărlungeni

Asociația de Transport Brașov a început demersurile pentru lărgirea DJ103A dintre Brașov și Tărlungeni. Proiectul prevede patru benzi de circulație, pasaj denivelat la centură, piste pentru biciclete și măsuri pentru prioritizarea transportului public. Investiția ar putea ajunge la 40 de milioane de euro.

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a început demersurile pentru unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din zona metropolitană: lărgirea drumului județean DJ103A între Brașov și Tărlungeni. Deocamdată, proiectul se află în faza pregătirii studiului de fezabilitate.

Orele de vârf, un calvar pentru circulația dintre Tărlungeni și Brașov

Asociația a lansat o consultare de piață pentru a afla cât va costa realizarea documentației tehnice necesare investiției. Inițiativa vine în contextul în care circulația între Brașov și Tărlungeni este afectată de traficul intens de la orele de vârf, ceea ce se reflectă inclusiv în întârzierile autobuzelor de transportul public metropolitan. Uneori, acestea acumulează întârzieri chiar de până la 30-40 de minute, în timp ce coloanele de mașini se întind frecvent pe mai mult de un kilometru în zona intersecției cu Varianta Ocolitoare a Brașovului.

Acest discumfort vine pe fondul dezvoltării rezidențiale din ultimii ani, în zona cartierului izvor, de la intrarea în Tărlungeni.

Ce include Studiul de Fezabilitate pentru DJ103A

DJ103A reprezintă principala legătură rutieră dintre cartierul Izvor din comuna Tărlungeni și municipiul Brașov, traversând și teritoriul administrativ al municipiului Săcele. Potrivit reprezentanților Asociației de Transport Brașov, studiul de fezabilitate va analiza o modernizare amplă a acestui coridor rutier.

„Studiul de fezabilitate va include obligatoriu următoarele: lărgire la 2 benzi de circulație pe sens pe întreaga lungime (aproximativ 8 km); pasaj rutier denivelat la intersecția DJ103A cu Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov; soluție de racordare a cartierului Izvor la DJ103A; piste pentru biciclete pe întreaga lungime; măsuri / amenajări pentru prioritizarea transportului public metropolitan. De asemenea, documentația tehnică va include optimizarea intersecție între străzile Zizinului și Timișul Sec. Proiectul de lărgire este inclus în lista proiectelor prioritare din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov. Investiția urmează să se realizeze în baza parteneriatului încheiat între Asociația de Transport Brașov, Consiliul Județean Brașov, municipiul Brașov, municipiul Săcele și Comuna Tărlungeni”, au precizat reprezentanții Asociației de Transport Metropolitan Brașov.

Finanțarea viitoarei investiția nu a fost încă stabilită. Șantierul, la câțiva ani distanță

Deși proiectul este inclus în lista investițiilor prioritare pentru zona metropolitană, sursa de finanțare nu este stabilită încă. Potrivit reprezentanților asociației, sunt analizate două variante: Programul Național „Anghel Saligny”, în cazul în care acesta va fi relansat, sau Programul Regiunea Centru, prin care pot fi accesate fonduri europene.

Până la începerea efectivă a lucrărilor, autoritățile trebuie să finalizeze studiul de fezabilitate, proiectarea și procedurile de finanțare, ceea ce înseamnă că șantierul este încă la câțiva ani distanță.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Brașov analizează instalarea unor baterii pentru energia produsă la parcul fotovoltaic din Stupini. Investiția inițială este deocamdată întârziată

Primăria Brașov a contractat un studiu de fezabilitate pentru instalarea unor baterii de stocare a energiei produse de parcul fotovoltaic din Stupini. În paralel, proiectul centralei, care trebuia finalizat încă din 2024, se apropie de etapa testelor tehnice.

Publicat

in

Primăria Brașov analizează posibilitatea de a instala baterii pentru stocarea energiei produse de viitorul parc fotovoltaic din Stupini. Această investiție ar permite utilizarea mai eficientă a electricității generate de centrală și ar reduce presiunea asupra rețelei energetice în perioadele de producție ridicată. Deocamdată, proiectul bateriilor de stocare se află într-o fază preliminară.

Municipalitatea a contractat servicii de consultanță pentru realizarea unui studiu de fezabilitate care să stabilească dacă investiția în baterii este oportună și care ar fi costurile implementării. Contractul pentru elaborarea documentației are o valoare de 140.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Energia produsă la Stupini ar putea fi stocată în baterii

În ultimii ani, sistemele de stocare a energiei au devenit o componentă importantă a proiectelor bazate pe surse regenerabile. Bateriile permit acumularea energiei produse în perioadele cu consum redus și utilizarea acesteia atunci când cererea crește. Soluția este promovată tot mai frecvent la nivel european, în contextul în care producția mare de energie solară poate genera dezechilibre în rețelele electrice, mai ales în zilele cu radiație solară intensă.

Prin studiul de fezabilitate comandat acum, Primăria Brașov încearcă să determine dacă o astfel de investiție poate fi integrată în proiectul centralei fotovoltaice de la Stupini și care ar fi beneficiile economice ale acesteia.

Parcul fotovoltaic trebuia finalizat anul trecut

Analiza privind instalarea bateriilor vine în timp ce proiectul centralei fotovoltaice înregistrează întârzieri semnificative față de calendarul stabilit inițial. Primăria Brașov a obținut în 2023 finanțare europeană pentru construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de aproape 20 MW, fără sisteme de stocare a energiei.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în decembrie 2023, valoarea investiției fiind de peste 75 de milioane de lei fără TVA. Din această sumă, aproximativ 40,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Conform documentelor contractuale, implementarea proiectului trebuia să dureze 120 de zile, dintre care 30 de zile pentru proiectare și 90 de zile pentru execuția lucrărilor. În aceste condiții, centrala ar fi trebuit să fie finalizată și pusă în funcțiune încă din 2024.

Termenele inițiale nu au fost respectate de constructor, (asocierea condusă de Synergy Construct SRL), astfel că și punerea în funcțiune a centralei a fost amânată.

Pentru a evita pierderea finanțării europene, municipalitatea a fost nevoită să prelungească perioada de implementare a proiectului printr-un act adițional semnat în noiembrie 2025.

Potrivit administrației locale, centrala fotovoltaică se apropie acum de etapa testelor tehnice, care ar urma să înceapă în perioada următoare.

O nouă investiție, după finalizarea centralei

Dacă studiul de fezabilitate va demonstra că soluția este rentabilă, Primăria Brașov va trebui să identifice sursa de finanțare pentru achiziția și instalarea sistemelor de stocare. Costul unei astfel de investiții nu este cunoscut deocamdată, acesta urmând să fie stabilit prin documentația aflată acum în elaborare.

Citește mai departe

Trending