Publicarea raportului Agenției pentru Protecția Mediului Brașov privind calitatea aerului a venit cu unele noutăți în ceea ce privește problema mirosurilor: a fost detectată prezența hidrogenului sulfurat, o substanță care produce disconfort olfactiv. Datele au fost colectate de senzorii autolaboratorului agenției în lângă terminalul RATBV din Triaj, în perioada 7 – 14 septembrie. Numai că din analiza datelor nu a rezultat de unde vine mirosul. Sursa urmează să fie identificată de comisia mixtă de control, constituită prin ordin de prefect. Până la găsirea poluatorului, dacă va fi descoperit vreodată, a indica o firmă sau alta că poluează Brașovul sunt doar speculații.
De altfel, marți, într-o conferință de presă, primarul Brașovului, Allen Coliban, a indicat fără nicio îndoială un poluator: Fin-Eco (compania care deține depozitul de deșeuri Brașov). Este același cu care primarul s-a “luptat” și în campania electorală din 2020 dar pe care pare că l-a “uitat” ulterior…
Operatorul arătat cu degetul a reacționat printr-un comunicat de presă, susținând că nu de la rampa de deșeuri apare hidrogenul sulfurat.
Ce mesaje au transmis cele două tabere
Allen Coliban, primarul Brașovului:
„Avem acest laborator acum, care nu face decât să confirme ceea ce știam deja. Mirosul este provocat de hidrogenul sulfurat, hidrogen sulfurat asupra căruia autoritățile de mediu încă se întreabă care ar fi cauza, care ar fi sursa. Dar există, de asemenea, un răspuns oficial al Ministerului Mediului care indică drept sursa cea mai probabilă depozitul de deșeuri de la Fin-Eco. Ce vom face pe mai departe? În primul rând, noi reprezentăm interesele brașovenilor în acest proces, neavând rol nici de autoritate de autorizare, nici de control. Groapa este pe teritoriul orașului Săcele. Pe de altă parte, luăm în calcul să ne alăturăm demersurilor, inclusiv în instanță, făcută de cetățeni, ca intervenienți în procesele împotriva autorităților statului român, care nu au făcut ceea ce trebuiau să facă în toți acești ani. Vorbim despre o întârziere în aplicarea normelor care țin de închiderea conformă a celulelor care deja sunt pline, în cazul de față, celula numărul 3. Este o situație pe care o resimțim și am resimțit-o puternic în perioada 2018-2020, când nu erau închise celulele 1 și 2. După ce au fost închise, s-a constatat o diminuare a efectului perceput de populație. La ora actuală, celula numărul 3 este de un an și nouă luni plină și neînchisă, cum ar fi trebuit să fie. Aceste demersuri le continuăm și în partea inițiativelor oficiale. Am fost invitați să ne alăturăm comisiei înființată prin ordin de prefect. Vom fi acolo reprezentând interesul brașovenilor”.
Fin – Eco, deținătorul depozitului de deșeuri:
„Menționăm că societatea efectuează în permanență măsurătorile prevăzute de autorizația integrată de mediu, acestea neindicând, până în prezent, depășiri ale limitelor de poluare impuse de autorități. Mai mult, în data de 07.09, au fost efectuate, de către un laborator independent certificat pentru analize de mediu, măsurători asupra calității aerului, privind parametrii specifici activității, respectiv hidrogen sulfurat, amoniac, monoxid de carbon, dioxid de sulf, metilmercaptan și miros. Rezultatul acestor măsurători a arătat că parametrii specifici activității depozitului de deșeuri se încadrează în limitele admise de legea 104/2011. În prezent, este în curs de elaborare Studiul de impact asupra sănătății populației, ale cărui rezultate vor fi făcute publice la momentul definitivării lui. Începând din 18.09.2023, Garda Națională de Mediu a dat startul unei acțiuni de control, pentru verificarea respectării termenelor de îndeplinire a obligațiilor de mediu stabilite de APM Brașov, la încetarea activității de depozitare a deșeurilor pe celula nr. 3 a depozitului. Rezultatele acestor verificări vor demonstra faptul că FIN-ECO S.A. a respectat toate obligațiile legale impuse în această privință“.
De altfel, controalele la operatorul depozitului de deșeuri au fost confirmate și de Garda de Mediu Brașov. Ba mai mult, reprezentanții acestei instituții au afirmat că anul acesta, la Fin – Eco au mai fost făcute patru controale.
Totodată, reprezentații Gărzii de Mediu Brașov au anunțat că, după ce vor primi ordinul de prefect privind constituirea comisiei mixte care va trebui să găsească poluatorul, vor fi verificate toate firmele din zona Triaj.
Celula nr. 3, în procedură de închidere
„La ora actuală, celula numărul 3 este de un an și nouă luni plină și neînchisă”, a declarat marți primarul Brașovului, Allen Coliban.
În schimb, potrivit reprezentanților Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, conform legislației în vigoare, în primă fază, Celula nr. 3 (în care s-a sistat depozitarea) a intrat într-o procedură de închidere provizorie.
„Cele mai multe dintre lucrările de închidere provizorie au avut ca termen de finalizare data de 1 februarie 2023. Închiderea definitivă se face în termen de 3-5 ani după închiderea provizorie. Termenul de închidere definitivă este anul 2028”, a declarat directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Brșaov, Ciprian Băncilă.
De asemenea, reprezentanții APM Brașov arată că la Celula nr. 3 sunt nouă puțuri de captare a gazului de deșeu, conectate la instalația de ardere, iar numărul acestora va fi suplimentat în momentul în care se fac lucrările de închidere definitivă.