FOTO. Pasagerul cu numărul 50.000 de la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav este un braşovean stabilit de 40 de ani în Germania

Pasagerul cu numărul 50.000 din istoria Aeroportului Internaţional Braşov a aterizat luni, 9 octombrie, la ora 15:25, pe pista de la Ghimbav, numărându-se printre călătorii cursei DAN AIR Stuttgart – Braşov. El a fost așteptat de autorități la aeroport, cu câteva suveniruri și un tort.

Pasagerul cu numărul 50.000 de la Aeroportul Brașov-Ghimbav este Alexandru Rus, un braşovean stabilit de 40 de ani în Germania. El a revenit împreună cu soţia în țară, să-şi viziteze fratele din Braşov.

Pasagerul a fost întâmpinat chiar pe platformă de Şerban Todorică-Constantin – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Ionel Fliundra – primarul Oraşului Ghimbav, Alexandru Anghel – directorul general al AIBG, şi Silviu Chirtoc, directorul operaţional, din partea cărora a primit un tort şi câteva suveniruri. Pe lângă acestea, compania aeriană i-a oferit un voucher în valoare de 500 de euro pentru achitarea viitoarelor călătorii. 

Domnul Alexandru Rus şi soţia sa au fost emoţionaţi şi surprinşi de primirea de care au avut parte şi au promis că vor populariza Aeroportul Braşov în rândul tuturor cunoscuţilor din România şi din Germania. 

„50.000 de pasageri înseamnă o cifră extraordinară care îi contrazice pe acei pesimişti care s-au exprimat la începuturi cu privire la rezultatele Aeroportului Braşov. Fiind un aeroport nou, construit de la zero, oricine putea spune orice despre noi. Cea mai mare greutate pentru noi a fost că neavând un istoric, nu puteam şti de unde venim, spre ce ne îndreptăm şi care urma să fie traficul de pasageri pe care să-l contorizăm în fiecare lună. Ne bucurăm că am avut alături de noi parteneri care au avut curajul să deschidă curse încă din prima zi a funcţionării noastre, care au stat alături de noi în toată această perioadă şi au operat cursele chiar dacă au existat anumite sincope, dar toate acestea sunt inerente oricărui început şi în felul acesta am pus bazele unui parteneriat foarte bun”, a menţionat Alexandru Anghel, directorul general al AIBG. 

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav funcționează deja de 116 zile iar președintele interimar al Consiliului Județean, Șerban Todorică spune că media zilnică de pasageri este, la acest moment, de 431.

„Este o dovadă clară că Aeroportul Braşov este viu şi merge din ce în ce mai bine. Avem toate motivele să ne mândrim cu Aeroportul nostru şi suntem încrezători că până la sfârşitul acestui an vom putea atinge cifra de 100.000 de pasageri. În continuare vom face demersurile necesare, astfel încât să mărim programul aeroportului şi sperăm că la sfârşitul anului viitor vom putea ajunge la un program de 24 de ore din 24, 7 zile din 7”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.