Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a primit aprobarea pentru programul de 16 ore. Deocamdată nu există cerere pentru curse de seară, anunță Consiliul Județean Brașov

Începând de luni, 15 ianuarie 2024, Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG) va putea funcționa după un program de 16 ore. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara de Consiliul Județean Brașov, după ce în 11 ianuarie, conducerea Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR) a aprobat schimbarea propusă şi a emis în data de 11 ianuarie 2024 Condiţiile de Certificare pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav RO – 25/2023 Ediţia 2. 

Documentația prin care a fost solicitată extinderea programului a fost transmisă către AACR în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024, iar în baza deciziei autorității, aeronavele planificate vor putea ateriza sau decola de pe Aeroportul Brașov în intervalul orar 07.00-23.00. 

Pe de altă parte, referitor la programul extins, Consiliul Județean Brașov a precizat:

„Întrucât la acest moment nu există contracte cu companii aeriene care să opereze în afara programului inițial 07.00-19.00, o abordare pragmatică și eficientă în această situație, analizată şi convenită de toate părţile implicate este ca în primă fază, programul de funcționare al Aeroportului să fie adaptat corespunzător, în funcție de cererile concrete primite din partea operatorilor aerieni, fără a se depăși intervalul de 16 ore”.

Decizia de prelungire a orarului AIBG a fost convenită încă din 30 octombrie 2023, de oficialii Consiliului Judeţean Braşov, cei ai Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi conducătorii instituţiilor care reglementează domeniul aeronautic în ţara noastră – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

„După adresa din 29 noiembrie 2023 prin care ROMATSA şi-a reconfirmat acordul privind extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore, am primit şi documentul Autorităţii Aeronautice, semnat de domnul director general Nicolae Stoica, în baza căruia din 15 ianuarie 2024 avem aprobarea pentru orarul prelungit. Împreună cu domnul director Constantin Albu, în parteneriat cu Consiliul de Administraţie al AIBG, cu sprijinul instituţiilor publice din cadrul aeroportului şi cu suportul permanent asigurat de ROMATSA şi AACR am făcut toate demersurile premergătoare acestui moment mult aşteptat atât de noi, ca administratori ai obiectivului, cât mai ales de companiile aeriene interesate de Aeroportul Braşov şi cu toţii suntem mulţumiţi că am reuşit să facem acest prim pas spre un program de 24 de ore din 24”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Șerban Todorică.

Directorul general al AIBG Constantin Albu este pregătit alături de întreaga echipă să răspundă necesităților noului program de 16 ore. 

„Mă bucur că am reuşit într-un timp foarte scurt să punem la punct toate aspectele care ţin de funcţionarea Aeroportului Braşov în conformitate cu normativele autorităţilor de reglementare, să rezolvăm cerinţe punctuale venite din partea instituţiilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul AIBG şi mai ales să documentăm foarte bine solicitarea noastră de extindere a programului, astfel încât conducerea Autorităţii Aeronautice Civile Române să ne dea acordul şi să ne sprijine în acest demers. Sunt convins că în perioada următoare activitatea de transport va cunoaşte o creştere remarcabilă”, a afirmat Constantin Albu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.