Intrat în proprietatea Primăriei Brașov, turnul de pe platforma CET Brașov urmează a fi expertizat, pentru a se vedea dacă trebuie demolat sau dacă mai poate fi consolidat. Pentru realizarea acestei expertize, municipalitatea a apelat la un consultant de specialitate, valoarea contractului fiind de aproape 191.000 de lei. Expertiza tehnică va include soluții și măsuri care se impun pentru fundamentarea tehnică şi economică a deciziei de consolidare sau demolare, analiză ce ba include inclusiv costurile asociate fiecărei variante în parte.
Turnul de pe platforma CET a fost realizat în 1986, fiind cea mai înaltă construcție din municipiul Brașov. Construcția are o înălțime de aproximativ 280 m și este prevăzută cu 7 etaje unde sunt platforme de mentenanță.
Municipiul Brașov s-a înscris la licitația pentru achiziționarea Platformei CET în luna decembrie a anului 2021, iar în luna februarie a anului 2022 a fost desemnată câștigătoare. Pentru proprietății a achitat 13.576.000 de euro plus TVA (echivalentul a 67.142.823 lei, plus TVA). Suma de 3.948.113 euro, a fost achitată în luna decembrie a anului 2022 (garanția de participare), iar diferența a fost plătită în rate, până la data de 30 iunie 2023.
Terenul achiziționat de Primărie are aproximativ 50 de hectare și este împărțit în trei loturi: 48 de hectare în zona platformei CET, aproape 2 hectare în zona Metrom (fostul CAF Metrom) și o stație de pompe la Olt care asigura aprovizionarea cu apă a platformei CET.
Planul Primăriei Brașov este ca pe platforma CET să amenajeze un parc industrial.