USR Brașov: „Este timpul să ne mobilizăm pentru a înfrunta grupurile care s-au unit cu scopul de a controla țara încă zece ani”

Șapte din zece români cred că țara merge într-o direcție greșită. Mai mult de jumătate din tinerii noștri spun că nu-și văd viitorul în România. Seniorii sunt nemulțumiți de recalcularea pensiilor și de inechitatea numită generic “pensii speciale”, care nu respectă principiul contributivității, iar angajații români dau jumătate din salariile lor acestui stat care-i pedepsește pe cei care muncesc cinstit. (*Articol al USR Brașov)

Ce e de făcut?

Nu există soluții magice. Doar cu implicare, om cu om, comunitate cu comunitate, vom reuși să ne îmbunătățim traiul în România.

Să ne indignăm când aflăm de o amnistie fiscală de 42 de milioane de euro de care a beneficiat vreun pesedist, când noi plătim cinstit toate dările, sau să numărăm din fotoliu minciunile lui Rareș Bogdan și ale ostașului laș din fruntea PNL? Așa nu vom schimba nimic. Singura soluție e ca oamenii buni să se înscrie într-un partid sau să adere la o cauză pentru care sunt dispuși să-și rupă câteva ore pe lună și astfel să contribuie la o societate mai bună, mai corectă. Este esențial ca tot mai mulți oameni să se implice în deciziile care ne privesc pe toți. Doar așa comunitățile noastre și țara, per ansamblu, pot evolua în bine, mai aproape de ceea ce ne dorim.

USR se aliază cu românii

Elena Lasconi, președintele USR și singurul candidat la alegerile prezidențiale cu o carieră la vedere, face apel la implicarea românilor cinstiți, care au forța de a schimba în bine România:


“Oamenii de bună credință nu trebuie să se ferească să intre în politică. Politica nu înseamnă doar combinații. Suntem mai mulți ca ei. Vino alături de noi să luptăm pentru o Românie corectă și prosperă!”

La rândul său, președintele USR Brașov, Irineu Darău, atrage atenția asupra planurilor PSD-PNL de guvernare, care pun în pericol democrația din România:

“Este timpul să ne mobilizăm pentru a înfrunta grupurile care s-au unit cu scopul de a controla țara încă zece ani. Gândiți-vă la candidații și valorile pe care PSD și PNL le aduc în față. Iohannis, Ciolacu, Geoană și Ciucă ne propun aceleași alianțe între partidele vechi, PSD și PNL, care ne-au ținut în subdezvoltare timp de 35 de ani.”

USR Brașov este deschis pentru toți oamenii cinstiți și integri din județ

USR Brașov are ușile deschise pentru oamenii onești și integri din tot județul care vor să se implice în politică: www.usr.ro/inscriere

De asemenea, USR Brașov este alături de oamenii care au nevoie de sprijin pentru a schimba lucrurile în bine în comunitatea locală, în județ și în România:

“De ani de zile, USR Brașov s-a dedicat comunității și continuăm în această misiune. Suntem aici pentru a vă reprezenta cât mai bine. Ne interesează să identificăm problemele cu care vă confruntați și ne asumăm responsabilitatea de a acționa. Vom insista cu problemele voastre importante direct la autoritățile competente – fie că este vorba de primărie, consiliu județean sau de guvern – pentru a găsi soluții concrete și pentru a aduce schimbarea de care aveți nevoie.” încheie președintele USR Brașov, Irineu Darău

USR Brașov a fost mereu aproape de oameni și comunități, prin parlamentari, primari, consilieri locali și județeni. Acolo unde oamenii au ales să se alăture USR și unde s-au creat echipe puternice, partidul a arătat că este capabil de performanță în ceea ce privește guvernarea locală. În timpul mandatului primarului Coliban, Brașovul a demarat cel mai ambițios program de investiții în educație, a devenit unul dintre campionii naționali la fonduri europene, bugetul orașului s-a dublat, iar viața culturală a renăscut. La Sânpetru, primarul Marian Arhire a extins rețeaua de iluminat public, a atras fonduri europene pentru infrastructura educațională, a reparat drumurile și a eliminat risipa banilor publici, făcând o diferență enormă față de administrațiile anterioare. În acest an, consilierii locali USR Anisia Costescu și Horia Motrescu au fost votați primari în Dumbrăvița și, respectiv, în Râșnov, după 20 de ani de administrație neperformantă PNL și au demonstrat că oamenii cinstiți au o șansă dacă formează echipe bune în comunitățile lor.

(*Articol al USR Brașov)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.