Site icon

PARLAMENTARE 2024. Mai mult de o treime dintre alegătorii din județul Brașov au ieșit la urne, până la ora 15.00. Peste 9.000 de alegători au votat pe liste suplimentare

Mai bine de o treime dintre locuitorii județului cu drept de vot și-au exercitat acest drept până la ora 15.00, când mai erau șase ore până la ora închiderii secțiilor de votare.
Astfel, la ora amintită, dintre cei 523.503 de alegători înscriși pe listele permanente în județul Brașov au mers la vot 165.705, prezența fiind de 31,65%. Din numărul total de alegărori, 155.663 au votat la secția la care erau arondați (pe liste permanente), iar 9.061 și-au exercitat acest drept în altă localitate din județ (pe liste suplimentare). De asemenea, 981 de persoane care nu puteau merge la secția de votare din diferite motive au solicitat deplasarea urnei mobile.
Tot la ora 15.00, prezența la vot era de 34,41%, mai mare decât media pe județ, la urne prezentându-se 82.685 de votanți, dintre care 79.506 au votat pe listele permanente, 2.906 pe cele suplimentare, iar au solicitat urna mobilă.
Cea mai mare prezență la ora amintită era la Fundata -48,80%, iar cea mai mică la Bunești – 17,29%.

La ora 15.00, la nivel național, prezența era de 33,26% (5.990.180 de votanți).

Exit mobile version