Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. Premieră pentru județul Brașov. Vara aceasta, vor exista chartere care vor aduce turiști din Israel. Oferta de city-break vizează sindicatele israeliene

Publicat

in

Dacă anii trecuți, în sezonul estival erau doar zboruri charter către destinații turistice din străinătate, anul acesta situația se va schimba radical. Astfel, în perioada mai – octombrie, în fiecare săptămână, pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, vor ateriza câte trei curse charter cu turiști din Israel.

Programul a fost prezentat joi, în ședința directorilor de aeroport din Asociația Aeroporturilor din România, când a fost anunțat și numărul estimat de turiști din Israel: 8.000.

„Deocamdată, zborurile vor fi pentru perioada mai – octombrie. Este posibil ca piața să ceară continuarea zborurilor. Avem încredere că acest lucru s-ar putea întâmpla, pentru că este turismul religios, pentru că mulți oameni vor să meargă în Țara Sfântă. De asemenea, există turiști care vor să vină din Israel către România și către Brașov. De mulți ani, turiștii care aterizează la București ajung și la Brașov, iar mulți se cazează aici. Încercăm să construim Brașovul ca o destinație de tip city break, pentru sindicatele mari din Israel, care, până acum, au ales numai Bucureștiul. Pentru Brașov este o premieră. România este văzută foarte bine de israelieni”, a declarat Meidan Butnaru, inițiatorul proiectului zborurilor Tel Aviv – Brașov.

În ofertele turistice pentru turiștii din Israel sunt incluse vizite la obiectivele turistice, activități pentru familii (în parcurile de aventură), dar și perioade de relaxare și tratament în stațiunile din județul Covasna.

Calcului inițiatorilor programului: 8.000 de turiști, 1.000 euro de persoană

Prin acest program sunt organizate zboruri și pe relațiile Tel Aviv – București și Tel Aviv Constanța. Corina Martin, secretar general, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România a precizat că, în Constanța, pentru fiecare turist este luată în calcul suma de 1.000 de euro pe sejur.

„Vom avea în jur de 8.000 de turiști israelieni care vor sosi în destinația Brașov și în județul Covasna. Dacă facem un calcul și pentru Brașov, undeva la 8 milioane de euro vor rămâne și la dumneavoastră pentru serviciile turistice pe care le consumă turiștii israelieni”, a exemplificat Corina Martin.

Zborurile pe relația Tel Aviv – Brașov vor fi asigurate de compania Fly Lili, cea care a renunțat anul trecut la cursele regulate de pe aeroportul de la Ghimbav, din cauza numărului mic de pasageri. În cazul zborurilor charter nu vor apărea probleme, pentru că operatorul de turism va plăti zborul.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending