Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. Sala de sport de la Școala Gimnazială nr. 2, inaugurată după doi în care a stat în conservare. Câțiva elevi au făcut sport, mulți i-au privit din tribune

Publicat

in

De marți, elevii de la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov s-au mutat în sala de sport mult așteptată. Sala a fost construită în perioada 2021 – 2023, însă proiectul s-a împotmolit în ultima etapă de lucrări, când au apărut discuții privind destinația ei: să fie exclusiv pentru gimnaștii de la Clubul Sportiv Brașovia, fie pentru cei peste 1.400 de elevi de la această școală. Într-un final, decizia autorităților locale a fost ca această sală să fie destinată exclusiv elevilor și au fost realizate lucrările de amenajare a suprafeței de joc.

Sala are un regim de înălțime parter + două etaje parțiale și include, pe lângă suprafața de joc pentru mai multe sporturi, inclusiv de echipă, o tribună cu 216 locuri, 4 vestiare, fiecare cu o capacitate de 15 elevi, grupuri sanitare, dușuri, birouri, spații tehnice și de depozitare a materialelor necesare desfășurării orelor de sport, astfel că elevii au la dispoziție una dintre cele mai bune infrastructuri sportive școlare din țara noastră existente la o unitate de învățământ fără profil special.

Proiectul de construire a unei săli de sport a început în anul 2017, iar după realizarea documentațiilor necesare, în 2020 a fost semnat contractul de lucrări, construcția începând în primăvara anului următor.

Finalizată în 2023, sala nu a fost deschisă deoarece era pregătită doar pentru desfășurarea antrenamentelor de gimnastică ale Clubului Brașovia, fără ca elevii de la școală să își poată desfășura orele de sport. Pentru a ieși din acest blocaj, la finalul anului trecut, Consiliul Local a luat decizia de amplasare a unei suprafețe de joc care să permită desfășurarea orelor de sport pentru elevii școlii, inclusiv a jocurilor de fotbal, handbal, baschet și volei.

Construcția sălii de sport de la Școala Gimnazială nr. 2 a fost finanțată intergral de la bugetul local al municipiului Brașov. Pentru lucrările de construcție, Primăria Braşov a plătit 27.247.030 lei Asocierii SC Romfit Grup SRL – SC Har&H SRL pentru lucrări. Ulterior, pentru amenajarea suprafeței de joc, a mai fost achitată suma de 946.138 de lei.

Inaugurare cu tribunele pline

Inaugurarea noii săli de sport a fost făcută de primarul Brașovului, George Scripcaru, iar la eveniment au fost aduși peste 200 de elevi. De altfel, cu aproximativ 30 de minute înainte de deschiderea sălii, elevii au început să se adune pe clase și au fost lăsați să intre când a venit primarul. Dintre toți elevii aduși veniți la eveniment, cei mai mulți au fost spectatori în tribune. Doar câțiva dintre ei au avut norocul de a fi primii care au testat suprafața de joc a noii săli de sport.

Promisiuni pentru gimnaști

Primarul Brașovului a promis că se va rezolva și problema sălii de gimnastică pentru sportivii Clubului Școlar Brașovia. Primarul George Scripcaru a menționat că a început demersurile pentru a se construi o sală nouă de antrenamente în locul cele vechi, cu fonduri, dacă este posibil, de la Compania Națională de Investiții, sens în care a și discutat, în urmă cu două săptămâni, cu ministrul Dezvoltării și directorul CNI. Competițiile de gimnastică se vor putea ține în viitoarea sală polivalentă.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending