Ramai la curent!

Cotidian

Căminul Școlii Profesionale „Kronstadt” Brașov – o panglică prea mică pentru un proiect atât de mare. Unii oficiali au stat cu foarfeca întinsă

Publicat

in

Asociația DWK Fit for Future și Primăria Brașov au inaugurat vineri căminul Școlii Profesionale Germane din Brașov, un proiect vechi și mult așteptat în zona educațională. A fost o ceremonie „ca-n vremurile bune”, cu mulți oficiali, discursuri sforăitoare și tradiționala tăiere de panglică. Evident, nu au lipsit nici elevii, care au stat la poze în camerele de cămin și „au avut dialog” cu primarul George Scripcaru și ceilalți invitați.

Totuși, un moment cel puțin amuzant a fost „tăierea panglicii”. În peisaj au fost 10 oficiali care au dorit să o taie și, implicit, să apară în poza care imortaliza acest moment solemn pentru învățământul dual brașovean.

Numai că, spre ghinionul lor, panglica era prea scurtă, aleea prea îngustă, cadrul foto neîncăpator și, mai mult, pe laturi erau și două ghivece cu flori. Cum nimeni nu voia să renunțe la foarfecă, oficialii s-au strecurat unul pe lângă altul cum au putut. Unii chiar stăteau cu foarfeca întinsă, încercând să ajungă la panglică. Un alt oficial abia, abia se vedea după ghiveciul de flori.

Dar, în final, au reușit. Au tăiat panglica și au apărut în poză!

Lucrările la noul cămin au fost terminate anul trecut

Un alt moment inedit a fost expunerea cărămizilor cu autograf, semnate de oficiali în anul 2018, la deschiderea anului școlar. Atunci, reprezentanţii şcolii „Kronstadt“, ai Asociaţiei DWK Fit fot Future, împreună cu primarul Braşovului, George Scripcaru şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, au pus bazele unui viitor parteneriat pentru construirea căminului, semnând în mod simbolic, primele cărămizi care vor fi folosite pentru viitoarea clădire.

Lucrările au început abia doi ani mai târziu, în anul 2020 (în campania electorală pentru alegerile locale) și au fost terminate anul trecut, iar în vară căminul era în procedura de autorizare. Demersurile au durat multe luni, având în vedere că panglica a fost tăiată abia azi, în 14 martie.

80 de camere pentru 306 elevi

Căminul are un regim de înățime parter plus 9 etaje, cu o suprafaţă construită de 947,4 mp și o suprafaţă desfaşurată de 5.221 mp (înălțime maximă 32 m). La parter sunt funcțiuni complementare funcțiunii principale de cazare: două săli de lectură, o cantină cu sală de mese generoasă și terasă, cabinet medical cu izolator și zone tehnico-administrative și două lifturi. La etajele 1-9 sunt 80 de camere (cu grup sanitar propriu), din care 73 de camere de 4 persoane și 7 camere de 2 persoane, acestea din urmă fiind dotate pentru persoane cu handicap, în total asigurând cazarea pentru 306 de elevi.

Valoarea lucrărilor, suportate de la bugetul local, este de 27.623.544 lei, iar contribuția pentru dotările căminului, a membrilor Asociația DWK Fit For Future a fost de 5,2 milioane de lei.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending