Ramai la curent!

Cotidian

Doi membri ai grupării „Vlad Țepeș”, arestați noaptea trecută, pentru trădare și legături cu agenți ruși. Plănuiau cu Rusia scoaterea României din NATO și UE

Curtea de Apel București a decis joi noaptea arestarea preventivă a doi membri ai organizației Comandamentul Vlad Țepeș, Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc, acuzați de trădare și colaborare cu agenți ai Rusiei

Publicat

in

Curtea de Apel București a decis joi noaptea arestarea preventivă a doi membri ai organizației Comandamentul Vlad Țepeș, Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc, acuzați de trădare și colaborare cu agenți ai Rusiei. Conform Agerpres, alţi patru membri ai grupării au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, respectiv Ştefan Mateescu, Raul – Mihail Lupu, Georgică – Cristian Atitiene şi Radu Pompiliu Şofran. Aceştia au mai multe restricţii, printre care şi interdicţia de a pleca din România.

Conform DIICOT, gruparea ar fi funcționat sub forma unei structuri de tip militar, denumită Comandamentul Vlad Țepeș, promovând idei separatiste și acțiuni împotriva ordinii constituționale a României. Membrii acesteia ar fi desfășurat negocieri cu agenți ruși pentru retragerea țării din NATO și schimbarea regimului politic. (Mai multe detalii AICI)

Adrian Robertin Dinu, unul dintre fondatorii organizației, a publicat pe site-ul acesteia mesaje radicale, afirmând că grupul său are „binecuvântarea Federației Ruse”. La rândul său, Marius Semeniuc, profesor de limbi slave în Maramureș și fost candidat la alegerile locale, ar fi fost implicat activ în activitățile grupării.

Anchetatorii au descoperit că:

  • Gruparea a recrutat susținători prin platforme online și a lansat apeluri publice pentru ieșirea României din NATO și reluarea relațiilor cu Rusia, China și Iran.
  • Membrii săi au încercat să negocieze cu factori politici externi o nouă formă de guvernare, sub denumirea „Geția”, condusă de un „Sfat al Înțelepților”.
  • Doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova pentru sprijin extern în preluarea puterii.

Conspiratorii plănuiau să conducă ţara printr-un Sfat al Înţelepţilor, format din 13 persoane. Căutau lideri pe siteul lor. Puterea legislativă ar fi fost dată „Consiliului Bătrânilor”, format din 130 de oameni. Administraţia locală urma să fie organizată de „Comitetele Moşilor”, o structură cu 1.300 de membri.

Doi atașați ai Rusiei în România, declarați persona non grata

SRI a confirmat că oamenii de legătură ai grupării erau Victor Makovski – atașatul militar al Rusiei la București şi adjunctul său – Evgheni Ignatiev

„Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, anunţă SRI.

Agenţii Moscovei au fost declaraţi persona non grata şi somaţi să părăsească ţara imediat.

În cadrul dosarului este anchetat și Radu Theodoru, general în retragere de 101 ani, care figura ca lider al organizației. Totodată, ancheta este legată de expulzarea recentă a celor doi diplomați ruși din România, despre care SRI a transmis că desfășurau acțiuni de culegere de informații strategice și sprijin pentru grupare.

Din anturajul generalului face parte şi un locotent al lui Călin Georgescu (Detalii AICI). Radu Theodoru a fost fotografiat alături de Marian Motocu, acuzat de propagandă legionară. Acesta apare şi în interceptările din dosarul lui Călin Georgescu. Fostul candidat îi promitea un rol important dacă ajungea preşedinte.

Următorii pași în anchetă vor clarifica amploarea rețelei și eventualele alte conexiuni externe.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Trending