FOTO & VIDEO “Cârtițele” de la Racoș au săpat adânc în munte. Noua cale ferată Brașov – Sighișoara ar putea fi gata în anul 2027

Puse în funcțiune în primăvara anului trecut pe segmentul de cale ferată , cele două TBM-uri (tunnel boring machine), cunoscute popular sun denumirea „cârtițe”, care sapă tunelurile gemene Racoş – Ormeniş au intrat adânc în munte. Lucrările la cele două galerii au fost suspendate în luna noiembrie a anului trecut.

După ce au fost constatate „probleme imprevizibile în teren”, și au fost repornite imediat ce condițiile au permis acest lucru. Totuși, până la finalizarea lucrărilor, cele două utilaje, botezate Eleni și Varvara, mai au mult de săpat. Cele două galerii au o lungime de 7.100 de metri, iar potrivit Economica.net, în urmă cu aproximativ o lună, Eleni săpase 1.150 de metri, iar Varvara – 760 de metri.

Foto & Video: Mihaela Parghel/ BVM

Alte două “cârtițe”, Alexandra și Konstantina  sapă la galeriile de la Homorod (5,1 km) și au fost puse în funcție la finalul anului trecut.

Subsecțiunea 2 Apața-Cața face parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov-Simeria, parte a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h, tronson Brașov-Sighișoara. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorțiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada.

Contractele pentru realizarea lucrărilor de modernizare a sectorului de cale ferată Brașov – Sighișoara au fost atribuite asociereii RailWorks, formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada și Euro Construct Trading 98.

Noile termene contractuale pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a liniei Brașov – Sighișoara sunt octombrie 2026 pentru subsecțiunea Apața – Cața, cu tuneluri, respectiv aprilie 2027 pentru subsecțiunile de la capete, Brașov – Apața și Cața – Sighișoara.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.