Asociația de Transport Brașov: O nouă denumire, aceeași activitate pentru transportul public din zona metropolitană

Transportul public din Zona Metropolitană Brașov are un nou nume oficial! Fosta Asociație Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov a devenit Asociația de Transport Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri, 2 aprilie, de către președintele asociației, George Cornea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de primarul Brașovului.

Noua denumire vine ca urmare a unei inițiative de eficientizare birocratică, fiind rezolvate toate aspectele administrative, inclusiv modificarea actului constitutiv al organizației. Deși numele s-a schimbat, asociația va avea același obiect de activitate: gestionarea transportului public de călători în Zona Metropolitană Brașov, serviciu asigurat de operatorul regional RATBV.

Cu ce se ocupă Asociația de Transport Brașov?

Ca și până acum, noua structură administrativă va continua să stabilească, printre altele:

  • Tarifele pentru transportul public;
  • Graficele de circulație;
  • Eventualele modificări de rute,

Din Asociația de Transport Brașov fac parte toate primăriile din Zona Metropolitană care sunt deservite de RATBV, respectiv Brașov, Săcele, Codlea, Râșnov, Ghimbav, Predeal, Zărnești, Sânpetru, Hărman, Hălchiu, Bod, Cristian, Vulcan, Feldioara, Târlungeni, Prejmer și Vama Buzăului.

O soluție pentru primăriile cu datorii

Un subiect fierbinte discutat la conferința de presă a fost situația comunei Budila, care, deși face parte din asociație, nu beneficiază de serviciile RATBV din cauza unei datorii de peste un milion de lei. Pentru a sprijini primăriile care se confruntă cu dificultăți financiare, primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat o colaborare cu Consiliul Județean Brașov.

Am convenit ca din sumele pentru echilibrarea bugetelor locale (alocate de Consiliul Județean Brașov, n.r.) să fie alocați bani primăriilor care nu au suficiente resurse pentru a achita facturile emise de Asociația de Transport Brașov”, a declarat George Scripcaru.

1 Trackback / Pingback

  1. Cine coordonează activitatea RATBV – MyTex.ro - Brașov24 - Știri Locale, Director Firme și Evenimente | Tot ce trebuie să știi despre Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.