Ramai la curent!

Prima Pagina

Concert-eveniment la Brașov: Robin and the Backstabbers cântă alături de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta lui Remus Grama

Publicat

in

Brașovul devine, în această primăvară, gazda unui eveniment muzical special: trupa Robin and the Backstabbers urcă pe scena Sălii Mari a Filarmonicii, alături de Orchestra simfonică brașoveană, într-un concert dirijat de Remus Grama. Spectacolul are loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 19:00, și propune o fuziune sonoră între muzica alternativă și cea clasică, într-un format rar întâlnit pe scenele din România.

Evenimentul face parte din turneul aniversar Robin and the Backstabbers, care celebrează 15 ani de activitate muzicală. Fondată în 2010 de Andrei Robin Proca, trupa și-a definit stilul ca „pop melodramatic” și a reușit, în timp, să devină un nume de referință în zona muzicii alternative românești.

Dirijorul Remus Grama, cunoscut pentru modul în care aduce laolaltă energia rock-ului și expresivitatea orchestrei simfonice, va coordona un ansamblu extins, într-o interpretare ce promite să pună în valoare complexitatea și dramatismul pieselor trupei. Experiența sa în proiecte de rock simfonic contribuie la o punte solidă între cele două lumi muzicale.

„Ritualul Primăverii”, titlul simbolic al concertului, devine astfel nu doar un omagiu adus trecutului artistic al trupei, ci și o promisiune pentru viitor, într-un spectacol care depășește granițele genurilor și promite o experiență sonoră memorabilă.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Brașov sau online, pe platforma bilet.ro.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Cotidian

O ursoaică de 4 ani, eutanasiată de Primăria Brașov. În luna mai, peste 120 de apeluri la 112 semnalau prezența urșilor în zone locuite din oraș

Autoritățile din Brașov anunță peste 120 de apeluri la 112 în luna mai din cauza urșilor observați în oraș. Un exemplar capturat în cartierul Noua a fost eutanasiat după ce s-a constatat că fusese relocat anterior și revenise în municipiu.

Publicat

in

O ursoaică în vârstă de 4 ani a fost capturată eutanasiată, după ce ieri a fost capturată în cartierul Noua, într-una din cuștile amplasate în zonă. potrivit viceprimarului Dan Ghiță, ar fi vorba despre același exemplar care a fost observat în urmă cu câteva zile în zona Green Valley și în apropierea Lacului Noua.

„Echipa noastră de intervenție a acționat aseară în cartierul Noua, unde a reușit să captureze, în cușca amplasată în urmă cu câteva zile, un exemplar de urs. Cel mai probabil, este vorba despre animalul semnalat duminică în zona Green Valley și în apropierea Lacului Noua. După tranchilizare, s-a constatat că ursul mai fusese capturat și relocat anterior, având crotaliu de identificare. În aceste condiții, conform prevederilor legale, animalul a fost eutanasiat.”, a explicat Dan Ghiță.

Peste 120 de apeluri la 112, pentru semnalarea unor urși în zone locuite din Brașov

Datele prezentate de Municipalitate arată că în luna mai au fost înregistrate peste 120 de apeluri la 112 privind prezența urșilor în Brașov. În aproximativ 70 de cazuri, animalele nu au mai fost găsite la sosirea echipajelor de jandarmi, iar în alte 50 de situații urșii au fost alungați către pădure.

A existat însă și o situație în care s-a intervenit pentru a tranchiliza sau chiar a împușca un urs.

„Două exemplare au fost tranchilizate în zona Șprenghi și relocate la Timișu de Sus. Unul dintre urși s-a întors ulterior în oraș, fiind identificat în Răcădău, în spatele Școlii 25. Pentru că erau îndeplinite toate condițiile de siguranță prevăzute de lege, animalul a fost împușcat”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte avertizările RO-ALERT și spun că deocamdată, cotele de prevenție la urs solicitate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu au fost încă aprobate, ceea ce face dificilă rezolvarea problemei:

„Trebuie să înțelegem că apelurile la 112 sunt extrem de importante. De asemenea, este esențial ca oamenii să respecte avertizările RO-ALERT și să conștientizeze limitele legale în care pot acționa autoritățile. Nu putem împușca urșii pe stradă, în zone locuite sau intens circulate, deoarece riscul unor accidente este foarte mare. Legislația în vigoare prevede etape clare de intervenție: alungare, tranchilizare, relocare și abia apoi, dacă există dovezi că animalul este habitual și revine constant în oraș, se poate decide eutanasierea sau împușcarea acestuia.

Din păcate, în acest moment nu există alte soluții eficiente. Cotele de prevenție la urs solicitate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu au fost încă aprobate, iar Ministerul Mediului, proprietarul de drept al fondului cinegetic, nu vine cu măsuri concrete pentru rezolvarea problemei. Responsabilitatea este transferată către primării, fără instrumente reale și eficiente de intervenție”, a mai declarat viceprimarul Dan Ghiță.

Citește mai departe

Cotidian

Vama Brașov s-ar putea muta. Conducerea instituției a început discuțiile cu Primăria Ghimbav

Direcția Regională Vamală Brașov poartă discuții cu Primăria Ghimbav pentru mutarea sediului vamal în apropierea aeroportului internațional. Decizia este legată de dezvoltarea transportului cargo și de viitoarele conexiuni de autostradă din zonă.

Publicat

in

Vămuirea mărfurilor importate în județul Brașov s-ar putea face la Ghimbav. Conducerea Direcției Regionale Vamale Brașov a început discuțiile în acest sens cu Primăria Ghimbav, în această perioadă căutându-se cel mai potrivit amplasament.

Decizia de a reloca, în viitor, sediul regional al Vămii este motivată de faptul că Vama nu are un sediu suficient de compact la Brașov. Un amplasament luat în calcul pentru sediul regional de vama, la Ghimbav, este un teren din proximitatea aeroportului, după cum a confirmat primarul orașului, Ionel Fliundra.

Atuurile Ghimbavului pentru a fi viitoarea „poartă” de intrare a mărfurilor din județ

Ghimbavul este luat în calcul pentru această în contextul în care orașul pare să devină un nod logistic important pentru transportul de mărfuri, odată cu operaționalizarea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav. De altfel, reamintim că de curând, AIBG a primit certificarea oficială pentru operarea aeronavelor de tip Boeing 747, unul dintre modelele cele mai cunoscute de transport aerian, inclusiv pe cargo. În plus, importanța Ghimbavului în ceea ce privește transportul de marfă ar putea crește exponențial, în viitorul apropiat, și în contextul realizării autostrăzilor Brașov – Sibiu, Brașov – Bacău, Ploiești Brașov, drumuri de mare viteză care se vor uni într-un nod rutier ce va fi construit lângă Codlea.

Care sunt atribuțiile Vămii

În prezent, în incinta Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav există un birou vamal de frontieră, unde sunt procesate doar mărfurile transportate pe cale aeriană. Atribuțiile vămii sunt însă mult mai largi și vizează mărfurile venite și pe alte căi, decât cea aeriană.

Autoritatea vamală are o gamă foarte largă de responsabilități în materie de supraveghere și control în ceea ce privește mărfurile importate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene. Aceasta colectează taxe vamale, TVA și accize, după caz, pentru mărfurile importate. În plus, verifică mărfurile respective în multe scopuri de natură nefiscală, astfel încât să se asigure că îndeplinesc cerințele UE privind conformitatea produselor, standardelor și normelor alimentare, de sănatate și de mediu, precum și multe altele.

De asemenea, autoritatea verifică dacă mărfurile importate respectă normele privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală, controlează importurile de precursori de droguri pentru a preveni deturnarea lor ilegală către producția de droguri, controlează comerțul cu bunuri culturale, comerțul cu specii sălbatice de faună și floră și transporturile de deșeuri, pentru a impiedica exportul și importul ilegal și aplică norme de combatere a fluxurilor de numerar ilicit, care intră sau ies din Uniunea Europeană, ca parte a legislației U.E. privind combaterea spălării banilor.

Citește mai departe

Trending