BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › FOTO „Brașov O-Meeting” - concursul de Orientare î...

FOTO „Brașov O-Meeting” - concursul de Orientare în alergare care aduce la Râșnov, Vulcan și Săcele sportivi din peste 10 țări. La start vor fi și 3 seniori de peste 80 de ani!

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
29 SEPTEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă
FOTO „Brașov O-Meeting” - concursul de Orientare în alergare care aduce la Râșnov, Vulcan și Săcele sportivi din peste 10 țări. La start vor fi și 3 seniori de peste 80 de ani!

Între 10 și 12 octombrie, Râșnov, Vulcan și Săcele vor deveni gazdele uneia dintre cele mai importante competiții de orientare în alergare din România – Brașov O-Meeting, ediția a III-a. Până în prezent, sportivi din peste 10 țări, inclusiv Norvegia, Suedia, Anglia, Portugalia, Bulgaria, Austria, Elveția, Israel, Ucraina, Moldova și România, și-au confirmat participarea.

Concursul, organizat de CS Babarunca, va cuprinde patru etape de orientare în alergare, dintre care două contează pentru clasamentul internațional al Federației Internaționale de Orientare (IOF – World Ranking Events), iar una pentru Campionatul Național de Sprint Urban al Federației Române de Orientare.

Programul competiției Brașov O Meeting

  • Vineri, 10 octombrie, ora 10.00 – Prolog în pădurea de la Vulcan
  • Vineri, 10 octombrie, ora 16.00 – Sprint la Râșnov, pe străzile orașului (start la Promenada Sisi, sosire în Piața Centrală)
  • Sâmbătă, 11 octombrie – etapa a treia, în pădurea Vălășoaia din Săcele
  • Duminică, 12 octombrie – finala, în pădurea Dobrice din Râșnov, cu start și sosire la Complexul de Trambuline Valea Cărbunării

La competiție sunt așteptați aproximativ 200 de sportivi de toate vârstele, de la copii de 10 ani până la seniori de peste 80 de ani.

Un detaliu impresionant: la categoria M80 sunt deja trei participanți înscriși, doi din România și unul din Suedia.

Evenimentul are și categorii speciale deschise publicului larg, unde se pot înscrie chiar și persoane fără legitimație sportivă:

  • Family – pentru echipe formate din cel puțin un părinte și copii
  • Open Children – pentru copii începători
  • Open +16 – pentru începători peste 16 ani

Înscrierile rămân deschise până în ziua concursului, pe site-ul oficial al evenimentului: csbabarunca.ro/bvom-3.

Competiția este cofinanțată de Consiliul Județean Brașov, prin proiectele de finanțare nerambursabilă, și este inclusă atât în calendarul Federației Române de Orientare, cât și al Federației Internaționale de Orientare.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
11 NOIEMBRIE 2026

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația

VIDEO. Profesorii universitari de la East African University Rwanda (EAUR), impresionați de infrastructura de cercetare a Universității Transilvalia din Brașov. Cele două instituții își consolidează parteneriatul academic

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală
11 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026 la UNITBV: Patru zile în care Brașovul și comunitatea academică internațională au vorbit despre societatea digitală