Ramai la curent!

Cotidian

Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Brașov-Covasna-Harghita are rezerve față de soluțiile tehnice aplicate pe pârâul Graft

Publicat

in

Lucrările de pe Aleea După Ziduri din Brașov, unde au început lucrări la albia pârâului Graft au intrat în vizorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Brașov-Covasna-Harghita (OAR BV-HR-CV), care susține că „are rezerve față de soluțiile tehnice propuse în cadrul intervențiilor întreprinse pe acest monument istoric, într-un ansamblu de cea mai mare importanță pentru municipiul Brașov”. Ba mai mult, arhitecții atrag atenția că „executarea unor astfel de lucrări constituie contravenție sau infracțiune, după caz”.

Astfel, într-un comunicat de presă, președintele OAR BV-HR-CV, arh. Răzvan-Ion Dracea, a amintit că zona Canalului Graft este clasată ca monument istoric, fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice de importanță națională din 2015 (codul LMI: BV-II-m-A-11294.02) – „Latura nord-vestică a cetății: Bastionul Măcelarilor, Turnul Studenților, Turnul Mănușarilor, Bastionul Graft, Turnul Procuratorilor, Turnul Tipografilor, curtine, Zwingerul Măcelarilor, Zwingerul Mănușarilor, Zwingerul Procuratorilor, canalul Graft și arcul de sprijin”. De asemenea acesta este înscris și la nr.124 – „Centrul istoric – Cetatea Brașovului” cod BV-II-s-A-11295 – ca parte a ansamblului. În aceste condiții, conform legislației (Legea nr.50/1990 privind autorizarea construcțiilor și Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice) orice intervenție asupra monumentelor istorice sau în zonele de protecție aferente acestora se poate realiza exclusiv pe baza și în conformitate cu aprobările, avizele și/sau autorizațiile obligatorii ale autorităților competente, iar încălcarea reglementărilor legale constituie contravenție sau infracțiune.

Poziția OAR: Lucrări care prezintă un potențial ridicat de a altera în mod ireversibil această parte a monumentului

Reprezentantul OAR a menționat că a făcut o vizită în teren pentru a vedea ce lucrări se realizează După Ziduri.

„Am constatat că se efectuează lucrări care prezintă un potențial ridicat de a altera în mod ireversibil această parte a monumentul istoric. Intervențiile constatate par să fie realizate fără respectarea normelor specifice de conservare, protecție și punere în valoare a monumentelor istorice, atât prin materialele puse în operă  cât și prin tehnicile de execuție utilizate. Atragem atenția că aceste intervenții, prin natura și amploarea lor, sunt foarte sensibile pentru că pot genera prejudicii semnificative asupra integrității, autenticității și valorii culturale a monumentului, afectând iremediabil caracterul istoric și arhitectural al ansamblului”, se arată în comunicat.

În același document, arhitecții au precizat că este necesară evaluarea lucrărilor executate de către specialiști atestați în domeniul monumentelor istoric și continuarea acestora în baza unei documentații tehnice consistente, prezentate într-un cadru transparent, care să cuprindă cele mai potrivite soluții, avizată și autorizată conform legii.

„În acest context, Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială BV-HR-CV are rezerve față de soluțiile tehnice propuse în cadrul intervențiilor întreprinse pe acest monument istoric, într-un ansamblu de cea mai mare importanță pentru municipiul Brașov. Solicităm autorităților competente să rezolve cu celeritate situația semnalată. De asemenea, mai cu seamă în astfel de situații, considerăm ca fiind foarte utilă și de aceea recomandăm inițiatorilor consultarea populației și a profesioniștilor din domeniile vizate de această intervenție”, a mai transmis OAR BV-HR-CV.

Nu în ultimul rând, arhitecții brașoveni care fac parte din OAR le recomandă cetățenilor ca, în situația în care observă lucrări ce ar putea contraveni reglementărilor în domeniul construcțiilor, să se adreseze instituțiilor abilitate cu inspecția și controlul acestora: Serviciului disciplină în construcții din cadrul Politiei Locale a Municipiului Brașov și Inspectoratului de Stat în Construcții Brașov, iar în cazul monumentelor istorice si a zonelor protejate ale acestora Direcției Județene pentru Cultură, si către Ministerul Culturii.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Cotidian

La 36 de ani de la Mineriadă, o expoziție cu documente desecretizate arată cum a fost privită în lume intervenția violentă din iunie 1990

La 36 de ani de la Mineriada din iunie 1990, Ministerul Afacerilor Externe expune documente diplomatice desecretizate care arată cum au fost percepute în străinătate violențele din București. Dosarul Mineriadei rămâne și astăzi fără o soluție definitivă.

Publicat

in

Au trecut 36 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai controversate și violente episoade din România postcomunistă. Cu această ocazie, Ministerul Afacerilor Externe prezintă publicului, în premieră, într-un eveniment public sub forma unei expoziții, documente diplomatice și fotografii de arhivă care arată cum au fost percepute în străinătate evenimentele care au zguduit Bucureștiul la doar câteva luni după Revoluție.

Expoziția este organizată după declasificarea unor documente emise de Ministerul Afacerilor Externe în cursul anului 1990, în baza unei hotărâri de Guvern adoptate în luna mai.

„Am avut ocazia de a studia documentele, în contextul pregătirii lor pentru a fi prezentate în cadrul expoziției. Încercările autorităților din epocă de a justifica intervențiile brutale împotriva protestatarilor și populației din Capitală au fost respinse, mediul politic internațional susținând cu hotărâre revenirea la un cadru al dialogului democratic, ca singur garant al dezvoltării unei societăți libere și prospere”, a declarat șefa interimară a diplomației române, Oana Țoiu, pe pagina de socializare a MAE.

Protestul care a transformat Piața Universității într-un simbol

Evenimentele care aveau să fie cunoscute ulterior sub numele de Mineriada din iunie 1990 au început, de fapt, pe 22 aprilie, când în Piața Universității s-a format unul dintre cele mai ample proteste civice din perioada de după căderea regimului comunist.

Participanții cereau aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea interzicerea accesului în funcții publice pentru foști activiști comuniști și cadre ale Securității. Manifestanții au numit zona „liberă de neocomunism”, în timp ce președintele de atunci, Ion Iliescu, i-a catalogat drept „golani”.

Cum au degenerat evenimentele din 13 iunie 1990

În dimineața zilei de 13 iunie, forțele de ordine au intervenit pentru evacuarea Pieței Universității. Operațiunea a fost urmată de confruntări violente în centrul Capitalei. Au fost atacate și incendiate mai multe instituții, printre care sediul Poliției Capitalei, Ministerul de Interne și Televiziunea Română.

A doua zi, pe 14 iunie, mii de mineri din Valea Jiului au ajuns în București și au fost direcționați către principalele puncte considerate focare ale protestului: Piața Universității, Universitatea București, Institutul de Arhitectură, sedii ale partidelor de opoziție și redacții critice la adresa puterii.

La Universitatea din București și în Institutul de Arhitectură, minerii au lovit studenți și alte persoane aflate în clădiri, au devastat spații și au distrus bunuri. Alte grupuri au mers la sediile partidelor de opoziție, inclusiv PNȚCD și PNL, precum și la redacții considerate critice față de Frontul Salvării Naționale.

Au urmat agresiuni asupra protestatarilor, studenților, jurnaliștilor și trecătorilor, precum și numeroase arestări și rețineri.

Pe 15 iunie, minerii veniți din Valea Jiului la chemarea șefului statului de atunci, au fost adunați la Romexpo, unde au fost întâmpinați de președintele Ion Iliescu, care le-a mulțumit public pentru intervențiile în forță din București.

Ce dezvăluie documentele desecretizate ale MAE

Noua expoziție organizată de Ministerul Afacerilor Externe oferă acum o perspectivă mai puțin cunoscută asupra acelor zile.

Vizitatorii pot consulta instrucțiuni transmise de centrala MAE către ambasadele României, rapoarte diplomatice și telegrame primite din capitale occidentale, documente care surprind reacțiile internaționale după imaginile violente difuzate din București.

Potrivit MAE, documentele evidențiază îngrijorarea exprimată de partenerii externi ai României față de evoluțiile politice din țară și față de viitorul procesului democratic aflat atunci la început. De asemenea, se poate vedea că presa internațională a relatat pe larg evenimentele, iar în mai multe state occidentale au avut loc și manifestații de solidaritate cu victimele violențelor.

O rană deschisă a istoriei recente

Mineriada din iunie 1990 rămâne unul dintre cele mai disputate momente ale tranziției postcomuniste. Potrivit datelor oficiale, patru persoane au fost împușcate și au murit atunci, peste 1.388 au fost rănite, iar aproximativ 1.250 de persoane au fost ridicate de pe stradă și duse în spații de detenție.

La 36 de ani de la evenimente, Dosarul Mineriadei nu are nici astăzi o soluție definitivă, iar responsabilitățile pentru violențele din acele zile continuă să fie analizate în instanță și în spațiul public.

Expoziția dedicată evenimentelor din iunie 1990 poate fi vizitată în acest weekend, între orele 11.30 și 19.30, la sediul Biroului de Informare al Ministerului Afacerilor Externe de pe Calea Victoriei nr. 88 din București.

Citește mai departe

Trending