Ramai la curent!

Cotidian

Din 1 aprilie, brașovenii vor circula gratis cu autobuzele RATBV. Programul „Vinerea verde” ar putea fi aplicat în toată Zona Metropolitană Brașov

Publicat

in

Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința de plen de vineri o hotărâre privind instituirea programului „Vinerea verde”, care presupune acordarea gratuității în zilele de vineri, pe liniile RATBV care operează pe raza municipiului Brașov. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2026 și nu se aplică pe liniile metropolitane.

De altfel, în timpul ședinței de plen a Consiliului Local, directorul Asociației de Transport Brașov, George Cornea, a declarat că va propune extinderea programului la nivelul zonei metropolitane.

„În Adunarea Generală a Asociației de Transport Brașov, voi solicita primăriilor membre, voi solicita primăriilor membre să se alăture programului, pentru a avea un transport coerent la nivelul Zonei Metropolitane Brașov”, a declarat Cornea.

Ce gratuități sunt valabile de la 1 aprilie 2026

  • Transport gratuit pe liniile RATBV din municipiul Brașov, în fiecare zi de vineri;
  • Gratuitate pentru seniorii (cu vârsta mai mare de 60 de ani) cu domiciliul în municipiul Brașov și au venituri mai mici de 3.600 de lei;
  • Gratuitate pentru persoanele cu vârsta mai mare de 70 de ani (cu domiciliul în municipiul Brașov);
  • Gratuitate pentru categoriile de persoane prevăzute de lege.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Trending