Revenit la Brașov după tentativa eșuată de a forma Guvernul României, Adrian Veștea a avut, joi, prima apariție publică în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov. Iar subiectul care a dominat discuțiile nu a fost administrația județeană, ci negocierile politice purtate în perioada în care a fost premier desemnat și viitorul său politic în organizația PNL Brașov.
Contestat în interiorul PNL, la nivel central, pentru faptul că a purtat discuții inclusiv cu reprezentanți ai AUR, Veștea a declarat că nu are niciun regret pentru această decizie și consideră că un politician are obligația să asculte toate formațiunile parlamentare reprezentative.
„Nu regret deloc”, a afirmat tranșant liderul liberal, întrebat despre întâlnirea cu reprezentanții formațiunii conduse de George Simion.
„Poți primi o idee bună de la orice persoană”
Veștea a explicat că discuțiile cu AUR au vizat exclusiv teme economice și că nu au existat negocieri politice sau promisiuni în schimbul unui eventual sprijin parlamentar.
„Au fost discuții care au ținut de zona economică pe care-și doreau să le împărtășească cu mine. Le-am spus că am un program de guvernare pe care l-am depus și urmează să propun cabinetul, în momentul în care va fi votat, va fi votat cu acel program de guvernare. Dar orice îmbunătățire a activităților economice, mai ales cele care nu au un impact bugetar, urmează să le prind într-un pachet economic pe care să le aprobăm într-o ședință de guvern și în felul acesta să regăsim cât mai multe lucruri bune pentru economia României”, a spus Adrian Veștea, despre negocierile cu AUR.
„Nu regret deloc, e dreptul fiecărui partid de a cere lămuriri”
Mai mult, președintele CJ Brașov a spus că nu consideră greșit dialogul cu un partid care beneficiază de o reprezentare importantă în Parlament. El a fost chiar tranșant când a răspuns la întrebarea legată de un eventual regret pe care îl are, că s-a dus la discuții cu AUR, în încercarea de a obține voturi de susținere în Parlament.
„Nu regret deloc, fiindcă e dreptul fiecărui partid de a cere lămuriri, de a fi informați despre ceea ce își doresc (...).
Trebuie să privim lucrurile realist. Au o cotă de reprezentare foarte bună și cred că trebuie să ții cont și de anumite aspecte care țin de acest lucru. Câtă vreme strict au fost doar economice discuțiile... Nu am avut alte discuții, nu am oferit absolut nimic.”, a declarat Veștea.
Chiar dacă aventura eșuată de la București i-a schimbat radical și poziția din partid, el fiind pus pe lista membrilor propuși pentru excludere, Adrian Veștea spune că nu are „nicio emoție” în următoarea perioadă, legat aceast aspect.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!