BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan › Urs mai isteț ca omul, la Râșnov. Animalul a învăț...

Urs mai isteț ca omul, la Râșnov. Animalul a învățat să „fenteze” gardul electric

S
De Sebastian Aldea
03 IUNIE 2026
Publicitate Reclamă
Urs mai isteț ca omul, la Râșnov. Animalul a învățat să „fenteze” gardul electric

După mai bine de un an de la montare, gardurile electrice anti-urs de la Râșnov au fost „fentate”. Situația a fost prezentată în cadrul unei ședințe operative ce s-a desfășurat la Primăria Râșnov, ce a avut ca temă măsurile de intervenție în cazul prezenței urșilor în intravilanul orașului.

„În ultimele zile, un exemplar tânăr de aproximativ doi ani a pătruns în gospodării din zona Dobrice, reușind să treacă pe sub gard”, a precizat primarul Râșnovului, Horia Motrescu.

Edilul a anunțat că în perioada următoare echipa de intervenție va încerca să îl captureze.

De asemenea, reprezentantul Primăriei Râșnov declarat că, în timpul ședinței, discuțiile au vizat inclusiv situațiile în care se impune extragerea prin împușcare (în cazuri de atac asupra omului) sau eutanasierea exemplarelor habituale, precum și îmbunătățirea colaborării între instituțiile implicate.
Totodată, primarul din Râșnov a reclamat faptul că actualul cadru legislativ oferă soluții punctuale, dar nu rezolvă în profunzime dezechilibrul creat.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Municipiul Săcele îngheață taxele locale pentru 2027. Primarul Virgil Popa: „Alegem să nu punem o presiune financiară suplimentară pe cetățeni și companii”
12 NOIEMBRIE 2026

Municipiul Săcele îngheață taxele locale pentru 2027. Primarul Virgil Popa: „Alegem să nu punem o presiune financiară suplimentară pe cetățeni și companii”

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027
12 NOIEMBRIE 2026

Flacăra olimpică va ajunge la Brașov, de la Roma, pentru FOTE 2027

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar
11 NOIEMBRIE 2026

Schimbări pe Linia 24 RATBV: autobuzele circulă pe traseu scurtat, iar 3 stații vor fi suspendate temporar