Connect with us

Prima Pagina

3 zile de TAMTAM Festival la Braşov. Ce momente speciale au pregătit organizatorii

Published

on

Pentru al doilea an consecutiv, centrul vechi al Brașovului va găzdui TAMTAM Festival, un eveniment care la ediția sa de debut de anul trecut a atras peste 60.000 de priviri și peste 300 de artiști din România și din străinătate la reprezentaţiile de pe scenele amenajate pe străzile din centrul orașului.

Chiar dacă pandemia impune multe reguli de distanțare și măsuri care să reducă riscul de infectare cu coronavirus, Asociația TAMTAM nu renunță la evenimentul său suflet și continuă în acest an cu o ediție mai restrânsă, dar la fel de efervescentă și plină de artă și cultură. Festivalul TAMTAM se va întinde pe trei zile, între 11 – 13 septembrie, și va reuni concerte de muzică rock sau clasică, prezentări de film și teatru. TAMTAM 2020 înseamnă peste 40 de reprezentaţii şi peste 100 artişti.  În acest an, alături de TAMTAM sunt Primăria Braşov, Filarmonica Braşov şi partenerii de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” şi Asociaţia „Şagunişti pentru şagunişti”. 

TAMTAM Festival Brașov va fi transmis online pe tamtam.live

„Este o ediție pe care am ținut să o organizăm, chiar și în aceste condiții speciale. Dacă în ianuarie-februarie ne gândeam la un mod de a desfășura acest festival, iată că acum ne adaptăm situației generale și cu sprijinul Colegiului Național Andrei Șaguna, al Asociației Șaguniști pentru Șaguniști, al Primăriei Braşov și nu numai, reușim să facem trei zile de festival, între 11 și 13 septembrie. Vor fi concerte pe scena principală de pe arena Colegiului Andrei Șaguna, dar şi în Piața Brassai sau la Galeria Kron Art. La acestea adăugăm şi evenimente pe mai multe terase din centrul vechi al Brașovului, unde se vor desfășura diverse activități culturale. În ciuda situaţiei generale create de pandemie, a fost o ambiție și o nebunie a noastră să facem și în acest an TAMTAM, ținând cont de amploarea ediţiei de anul trecut și de modul în care a fost primită de public”, a spus Horia Mihail – manager festival.  

Horia Mihail, director festival TAMTAM

„Felicit organizatorii acestui festival, pentru încăpățânarea și insistenţa de a avea şi în acest an o a doua ediție la Braşov, după cea care anul trecut a adus o inovaţie atât de puternică în viaţa culturală braşoveană. Am încercat să fim alături, ca parteneri în organizare, chiar şi în aceste condiţii speciale și, personal, am încercat să acord tot sprijinul Asociaţiei TAMTAM pentru a vedea festivalul şi în acest an. Mă bucur că, deşi cu resurse puține, ei au reușit să creeze ceea ce vom vedea zilele următoare: un festival de excepţie, complex, captivant, care acum, mai mult ca oricând, este necesar orașului nostru. Este un festival care arată ca o cură de aer proaspăt pentru iubitorii de cultură şi vine într-un context în care comunitatea braşoveană simte nevoia de evenimente de calitate. Este, de asemenea, un festival ce deja a arătat că Brașovul poate deveni un oraș animat, efervescent, cu fiecare stradă din centrul vechi transformată într-o scenă, care să găzduiască evenimente pe placul oricăror iubitori de cultură şi artă. Îmi doresc să avem și o a treia ediție şi cu siguranţă voi fi unul dintre cei care vor susţine TAMTAM Festival, indiferent din ce postură”, Costel Mihai, viceprimarul municipiului Braşov. 

Programul festivalului începe în fiecare zi de la ora 13.00 și se termină, vineri, la ora 22.00, iar în weekend, la ora 23.00. Reprezentațiile vor avea loc pe stadionul Colegiului Național Andrei Șaguna (scena principală), la Bastionul Țesătorilor (teatru), la galeria KronArt (colțul muzicii clasice), în spațiul din fața Centrului Cultural Reduta, în Piața Brassai și pe terasele câtorva localuri de pe strada Republicii, unde își vor face apariția artiști solo și duete. La scena mare de pe Arena Colegiului Național Andrei Șaguna va fi permis accesul a maximum 500 de persoane, conform normelor în vigoare de la ora actuală. Aici vor fi amplasate scaune la o distanța de 1,5 m unul față de celălalt. La Galeria KronArt este permis accesul a 40-50 de persoane. Concertele de aici se vor desfășura cu geamurile deschise, astfel încât publicul să poată asculta și de afară. La Bastionul Țesătorilor este permis accesul a 100 de persoane, în timp ce în Piața Brassai vor putea participa la eveniment maximum 200 de persoane.

Un moment special la TAMTAM Festival 2020 va fi, printre altele, prezentarea, în aer liber, pe Arena Colegiului “Andrei Şaguna”, a documentarului sociologic „Povestea continuă”, realizat de o echipă de cercetare a colegiului.

„Documentarul «Povestea continuă» prezintă comuna Șirnea, cu tot ce are ea mai frumos şi tradiţional. Filmul este rezultatul unui proiect sociologic de teren coordonat de profesorul Adrian Sandu, de care cu toţii suntem mândri”, a dezvăluit Vlad Măcelaru, din partea Asociaţiei „Şagunişti pentru şagunişti”.

Momente speciale vor fi oferite şi de trupele Compact, Byron sau Filarmonica Braşov – care vine în festival cu un recital Nat King Cole, susţinut în Piaţa Brassai.

PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI ESTE   DISPONIBIL AICI: https://www.tamtamfestival.ro/

TAMTAM Festival va respecta toate măsurile de reducere a riscului de infectare cu coronavirus dar nu va face rabat de la calitatea actului artistic.

„Oamenii trebuie să se aștepte la niște momente artistice de excepție, în cadrul primului festival din România care este certificat în ceea ce privește măsurile de protecție privind răspândirea noului coronavirus. Acest eveniment este acreditat de o firmă de specialitate din Germania, ca respectând aceste măsurile de securitate. Astfel, fiecare scenă din fiecare locaţie va fi semnalizată și perimetrul acesteia delimitat, iar accesul de intrare/ieşire se va face în sensuri diferite. La intrare, persoanele pot primi mască la cerere dacă nu dispun de una, urmând ca apoi, fiecare spectator să se dezinfecteze pe mâini cu soluții de igienizare, puse la dispoziție de organizatori. Tot procesul va fi supravegheat de aproape 70 de voluntari și de reprezentanți ai autorităților locale, care se vor asigura de respectarea tuturor măsurilor de siguranță. Toate aceste măsuri nu vor afecta însă atmosfera cu care ne-am obişnuit anul trecut. Așteptăm cât mai mulți brașoveni în toate locurile în care se vor desfășura evenimentele, respectiv curtea Colegiului Național Andrei Șaguna, Bastionul Țesătorilor, Piața Brassai și Galeriile de Artă Kronstadt”, a Ioan Dragoş Dimitriu, director artstic al festivalului. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima Pagina

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității

Published

on

După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.

Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.

Renovare „pe module”, în etape

La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.

Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.

Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.

Mesaj clar din partea conducerii

Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.

De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.

Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.

Continue Reading

Prima Pagina

Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!

Published

on

Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.

Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:

„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”

Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.

Continue Reading

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Trending