Connect with us

Prima Pagina

38 de farmacii din județul Brașov asigură apă și măsurarea tensiunii, pe perioada caniculei. Direcția de Sănătate Publică face și o serie de recomandări

Published

on

38 de farmacii din judeţ asigură gratuit apă și măsurarea tensiunii arteriale pe timp de caniculă. Dintre acestea 21 de farmacii sunt în municipiu și 17 în localităţi din judeţ.

Cele 38 de farmacii care asigură apă și măsurarea tensiunii pe perioada caniculei pot fi cunsultate în documentul de mai jos:

Direcția de Sănătate Publică Brașov face o serie de recomandări generale pentru populație pe timp de caniculă:

  • Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
  • Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
  • Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
  • Dacă nu aveți aer condiționat în locuință, la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (cinematografe, spații publice, magazine);
  • Purtați pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
  • Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă;
  • Beți zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
  • Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
  • Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
  • Consumați fructe şi legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;
  • O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca şi un pahar de apă;
  • Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
  • Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
  • Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Recomandări pentru prevenirea apariției de îmbolnăviri în rândul copiilor mici și a sugarilor:

  • realizarea unui ambient cat mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer.
  • sistemul de alimentație avut până în acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi în această perioadă
  • se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de câte ori sugarul solicită
  • copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuțe din materiale textile vegetale comode
  • nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, și obligatoriu cu căciuliță pe cap
  • copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete și foarte bine spălate
  • mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apa plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți. Se va evita în același timp consumul de cafea sau alcool și vor avea grijă să mențină o igienă riguroasă a sânului și evident igienă generală
  • la cel mai mic semn de suferință al copilului sau mamei, aceștia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică
  • atenție deosebită se va acorda condițiilor de igienă atât pentru copil cât și pentru mamă.

Recomandări pentru persoanele vârstnice și cu afecțiuni cronice

  • crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
  • hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți
  • alimentația va fi predominat din legume și fructe proaspete
  • se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile
  • este interzis consumul de alcool și cafea în timpul caniculei
  • se va evita circulația în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte ușoara din materiale  vegetale precum și pălăriuță de protecție pe cap
  • persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca in aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice, cardiovasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente
  • menținerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dușuri pe zi.
Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima Pagina

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității

Published

on

După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.

Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.

Renovare „pe module”, în etape

La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.

Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.

Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.

Mesaj clar din partea conducerii

Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.

De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.

Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.

Continue Reading

Prima Pagina

Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!

Published

on

Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.

Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:

„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”

Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.

Continue Reading

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Trending