BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › 4 cadre didactice și 20 de preșcolari și elevi din...

4 cadre didactice și 20 de preșcolari și elevi din județul Brașov sunt izolați la domiciliu

O
De Otilia Comsa
10 MARTIE 2020
Publicitate Reclamă
4 cadre didactice și 20 de preșcolari și elevi din județul Brașov sunt izolați la domiciliu
20 de preșcolari și elevi din județul Brașov sunt izolați la domiciliu marți. În aceeași situație sunt și 4 cadre didactice, potrivit monitorulexpres.ro. Copiii și profesorii au călătorit în țări în care coronavirusul pune probleme, potrivit unor surse oficiale. În ceea ce privește gripa, 291 de copii sunt bolnavi, iar 193 sunt afectați de închiderea parțială a 9 unități de învățământ din județul Brașov. Potrivit unei decizii a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, școlile din România vor închise de mâine, miercuri, 11 martie, până pe 22 martie. În aceeași perioadă, în municipiul Brașov vor fi închise toate cele opt creșe, după cum a anunțat viceprimarul Costel Mihai, care a făcut un apel la părinții ce se întorc din străinătate, să facă un gest de responsabilitate și să declare în mod real la graniță, locul de unde revin. 
„Deși închiderea creșelor nu este o măsură care s-a impus de la București, așa cum s-a întâmplat în cazul închiderii unităților de învățământ, până la urmă aceasta este o decizie de responsabilitate din partea noastră, ținând cont că vorbim despre copii - care  pot prelua virusul și îl pot da mai departe, și despre un număr mare de părinți care s-au întors în ultimele zile din străinătate, din zone afectate de coronavirus. Avem tătici care lucrează în Italia și s-au întors de curând acasă. Apelul meu se îndreaptă către toți cei care lucrează în afara țării, dacă vin în țară să declare la graniță, în mod real, locul de unde vin și să respecte regulile de autoizolare. Este un gest de responsabilitate, care poate însemna foarte mult“, a declarat Costel Mihai. 
Foto: Arhivă (cu caracter ilustrativ)

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele
11 NOIEMBRIE 2026

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
11 NOIEMBRIE 2026

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația

VIDEO. Profesorii universitari de la East African University Rwanda (EAUR), impresionați de infrastructura de cercetare a Universității Transilvania din Brașov. Cele două instituții își consolidează parteneriatul academic