Connect with us

Cotidian

40 de proiecte propuse de cetățeni pot fi susținute prin vot electronic, pentru bugetare participativă, în municipiul Brașov

Published

on

De astăzi și până în data de 17 aprilie brașovenii pot vota cele 40 de proiecte care au fost declarate eligibile în cadrul procesului de bugetare participativă. Acestea au fost alese din 177 propuneri înregistrate la Primăria Brașov, începând cu data de 14 decembrie 2019, până la 23 februarie 2020. În cea de a doua etapă a procesului de selecție, comisia stabilită la nivelul Municipalității a evaluat până acum fiecare propunere din punct de vedere al eligibilității, astfel că cele care au trecut au fost încărcate acum pe platforma brasovcity.ro, unde vor putea fi accesate de public și votate, până la data de 17 aprilie.  

„De astăzi brașovenii pot vota proiectele propuse de concetățenii lor în cadrul programului de bugetare participativă. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat până acum în acest proces, în care au fost depuse 177 de proiecte, pentru contribuția lor la dezvoltarea orașului și să îi asigur că indiferent de rezultatele votării, în proiectele viitoare de investiții vom ține cont și de propunerile lor. În același timp, îi rog pe cei a căror proiecte vor fi declarate câștigătoare să se implice activ în implementarea lor. Suma alocată în acest an nu reprezintă suma totală care va fi investită în realizarea proiectelor câștigătoare. Unele proiecte sunt multianuale, altele au nevoie de elaborarea unor studii pentru stabilirea unor indicatori tehnico-economici, astfel că, cu siguranță, pe lângă suma alocată în acest an, de 2 milioane de lei, în bugetul de anul viitor la capitolul bugetare participativă, vom avea sume alocate pentru finalizarea acestor proiecte. Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai grea,  sper ca brașovenii să se implice cât mai mult în acest proces de votare și să aleagă cele mai bune proiecte pentru a face din Brașov, orașul în care îți place să trăiești”, a declarat primarul George Scripcaru.

Proiectele care intră la vot, au valori între 800 și 100.000 de euro

Cele 40 de proiecte declarate eligibile reprezintă investiții pe care cetățenii le propun, cu valori între 800 de euro și 100.000 de euro. Ele acoperă diverse domenii, precum mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației (amenajare de alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale, fluidizarea traficului, crearea de infrastructuri pentru siguranța rutieră, creșterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, propuneri de zone cu restricție auto, piste de biciclete, sisteme de supraveghere video); amenajare de spații verzi și locuri de joacă (amenajarea, repararea, renovarea, înființarea acestora, întreținerea lor); amenajare spații publice (zone pietonale, piațete, mobilier stradal, iluminat public – amenajare, înființare, reparare); infrastructură culturală; infrastructură educațională; infrastructură de sănătate sau asistentă socială; digitalizare (proiecte IT menite să crească gradul de utilizare a tehnologiilor în scopul îmbunătățirii calității vieții). 

Criteriile care au stat la baza selecției de eligibilitate țin de proprietatea sau administrarea imobilului (teren sau clădire) pe care se propune implementarea proiectului, suprapunerea cu proiecte aflate în derulare de către Municipalitate sau proiecte pentru care au fost depuse cereri de finanțare nerambursabilă, datele minimale necesare punerii în practică a propunerilor, încadrarea în suma maximă necesară alocată pentru fiecare proiect, respectarea prevederilor din regulament, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. 

 

După două etape de vot câștigătorii vor fi anunțați pe 27 aprilie

Astfel, de acum, în cea de a treia etapă a procedurii de bugetare participativă, brașovenii își pot alege proiectele pe care le consideră importante pentru dezvoltarea orașului, votându-le pe platforma brasovcity.ro, meniul Servicii cetățeni, Bugetare participativă. 

În prima fază de vot, care se va desfășura între 17 martie și 5 aprilie, fiecare cetățean înscris în portalul bugetării participative poate alege opt proiecte (câte unul pentru fiecare dintre cele opt domenii stabilite). În această etapă, se vor selecta maxim 24 de proiecte, primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot, iar celelalte în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte. În a doua etapă de vot, care se va derula în perioada 6-17 aprilie, fiecare cetățean poate alege un singur proiect din cele maxim 24 stabilite în prima fază. La finalul celei de a doua etape de vot, vor fi selectate un număr de maxim 16 proiecte. Proiectele câștigătoare vor fi a anunțate pe 27 aprilie.

Cele 40 de proiecte pot fi consultate și votate AICI.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending