Sport

FC Braşov, încă în eşec în Liga 2. Înfrângere la Giurgiu, după un penalty ratat şi mai multe gafe în defensivă

Published

on

FC Brașov a suferit un nou eșec în Liga 2. Trupa lui Ilie Stan s-a făcut de râs la Giurgiu unde a pierdut cu 2-0 meciul cu Astra, echipă antrenată de brașoveanul Florin Stângă.

Marile ocazii ale meciului au aparţinut braşovenilor, însă ele nu s-au transformat în goluri. În schimb, Astra Giurgiu, cu cei doi brașoveni Adrian Stoian și Carlo Danciu ca titulari, a speculat la maxim gafele din defensiva brașoveană și a marcat de doua ori în cinci minute, în prima repriza, maratori prin Stoian (19) și Dragoș Gheorghe (24).

La 0-0, FC Braşov a avut o ratare mare prin Roșu –  singur cu portarul, iar la 2-0, Alex Mitroi a ratat și el singur cu portarul gazdelor.

Și în debutul părții secunde, brașovenii au ratat o ocazie imensă prin Iurcu. În schimb, Astra Giurgiu a avut ocazia unui 3-0, însă şutul lui Adeshina a lovit bara.

FC Braşov a avut şi o lovitură de la 11 metri ratată, în minutul 70, când Horia Popa a executat lamentabil penalty-ul obținut de Mihalcea, nereuşind să prindă nici măcar cadrul porţii.

Pentru FC Brașov acesta este al patrulea eșec campionat. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending

Exit mobile version