Cotidian

15 Noiembrie, dincolo de solemnitatea momentului: Ceremonia dedicată revoltei muncitorilor brașoveni din 1987, folosită de un candidat la prezidențiale pentru a-și „regla conturile” cu competitorii, iar de alţii, pentru băi de mulţime

Published

on

Ceremonia oficială de la Troița de la „Județean” din Brașov, prin care a fost marcată împlinirea a 37 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, a fost folosită de candidați la prezidențiale pentru a-și transmite mai mult sau mai puțin explicit mesajele electorale, prin postări pe rețelele sociale.

Cel mai explicit în ceea ce privește mesajul electoral a fost candidatul PNL, Nicolae Ciucă. Conform comunicatelor de presă, el a participat la eveniment în calitate de președinte al Senatului, nu de candidat PNL pentru funcția de președinte al României.

Cu toate acestea, pe pagina personală de Facebook, Ciucă nu a scris nimic de participarea sa în calitate de demnitar, ci a preferat să lanseze încă un atac la adresa competitorilor politici. Semn că „Ostașul în slujba țării” nu a înțeles nimic din solemnitarea şi semnificația momentului 15 Noiembrie 1987 şi că, pentru domnia sa, ceremonia de la Brașov a fost doar un „cartuş electoral”.

„Am onorat azi, la Brașov, sacrificiul celor care, în 15 noiembrie 1987, au avut curajul să se ridice împotriva opresiunii regimului comunist. Ei ne-au arătat că libertatea se câștigă cu prețul curajului, nu prin compromis. Să nu lăsăm binomul toxic PSD-AUR să ne fure acest ideal pentru care atâția români și-au jertfit viața”, a fost mesajul lui Ciucă.

Elena Lasconi (candidat USR pentru alegerile prezidențiale) a participat și ea ceremonie, apoi a anunțat și pe rețelele de socializarea acest lucru, printr-o postare în care a avertizat că „nouă ne suflă în ceafă un dictator care încearcă să-și bage coada și-n alegerile de anul acesta”. Lasconi s-a rezumat însă doar la aluzii și nici nu a făcut referire directă la vreun competitor sau la vreun partid.

O coroană de flori a fost depusă și de Ludovic Orban, candidatul partidului Forța Dreaptă pentru funcția de președinte al României. Spre deosebire de ceilalți, Orban a avut un mesaj scurt și neutru:

„Am depus o coroană de flori în memoria eroilor revoltei anticomuniste de la Brașov din 15 noiembrie 1987”.

Ceremonia oficială prin care este marcată revolta anticomunistă de la Brașov a fost folosită mai mereu, de mulți politicieni, pentru a-și îmbunătăți imaginea. Totuși, de cele mai multe ori, ei s-au rezumat la clasicele „băi de mulțime”, fără mesaje „războinice” spre sau despre competitori.

În ceea ce priveşte băile de mulţime, nici în acest an nu a fost diferit, la ceremonie regăsindu-se, pe lângă primarul Braşovului, George Scripcaru şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, şi alţi lideri politici – unii dintre ei chiar candidaţi la alegerile parlamentare.

Printre aceştia, viceprimarul Lucian Pătraşcu, senatorul Marius Dunca (ambii PSD) sau fostul primar Allen Coliban şi senatorul Irineu Darău (ambii USR).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending

Exit mobile version