Brașovului a ajuns în data de 1 iunie la 752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, cu două mai multe decât în 31 mai,...
Salvatorii montani de la Salvamont Zărneşti au intervenit de urgenţă duminică pentru acordarea primului ajutori şi pentru transportul unui turist care s-a accidentat în Masivul Piatra...
Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, în jurul orelor 6.30, într-un imobil cu două etaje, de pe str. Emil Racoviță din Brașov. Focul a pornit...
Ploaia de azi a produs unele inundaţii în judeţul Braşov, pompierii fiind solicitaţi ăntervină pentru a scoate apa din câteva imobile. Astfel, potrivit informaţiilor oferite de...
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat noi decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, astfel că, la nivel național, numărul victimelor a ajuns...
După două luni şi jumătate de antrenamente acasă şi programe trimise doar prin reţelele sociale, respectând astfel prevederile legale adoptate în timpul crizei pandemice Covid 19,...
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, au efectuat ieri acțiuni...
Urşii au început să iasă iar la plimbare. S-a întâmplat joi la Hârseni, unde un localnic a văzut în curte o ursoaică cu trei pui, relatează...
Procurorii din cadrul Parchetului Judecătoriei Brașov au dispus continuarea urmăririi penale față de cinci persoane, printre care și directorul financiar contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie...
Un accident grav s-a produs azi, în jurul prânzului pe Varianta de Ocolire a Municipului Braşov. În evenimentul rutier a fost mplicat un TIR care a...