Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, cere Poliţiei Locale să se reformeze rapid, în caz contrar, va fi desfiinţată. Edilul, care susţine că a fost urmărit de...
Donald Trump revendică victoria prezdenţială în SUA. Într-un discurs susţinut în această dimineaţă, în West Palm Beach, Florida, Trump a afirmat că el este cel de-al...
Autospeciala de transport roboţi de la ISU Braşov a fost trimisă la locul accidentului feroviar din Mehedinţi, pentru a acorda sprijin la momentul transvazării combustiilului, a...
Asociația 15 Noiembrie 1987 a început seria de evenimente dedicate marcării celor 37 de ani de la revolta brașovenilor împotriva regimului comunist printr-o expoziție dedicată acelor...
În luna decembrie, primăria municipiului Braşov organizează cea de a XXII-a ediție a "Nunții de aur", eveniment care celebrează braşovenii care au împlinit jumătate de secol...
Noii viceprimari ai Brașovului, Lucian Pătrașcu (PSD) și Daniel Ghiță (PNL), dar și administratorul public al orașului, Adriana Miron (care a fost administrator public și în...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de ”violență în familie și amenimare”, după...
Angajaţii din Arhivele Naţionale ale României, funcţionari publici, fac, luni, grevă de avertisment în intervalul 12.00 – 14.00. Sindicaliştii reclamă că sunt singurii unde discriminările salariale...
Elevii au început, luni, cel de al doilea modul de cursuri, după prima vacanță din anul şcolar 2024-2025. Următoarea vacanță va fi din 21 decembrie. Cel de-al...
Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova după ce a obţinut peste 55% dintre voturile exprimate duminică. Sandu a obţinut aproximativ...