Lucrările de consolidarea a drumului spre Poiana Brașov, la kilometrul 6 (între Livada Poștei și stațiune), au ajuns în faza executării forajelor necesare turnării piloților care...
Spitalul Astra din Brașov (pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov) va intra în proprietatea Consiliului Județean Brașov. Decizia a fost luată de Consiliul Local...
Primăria Brașov a lansat procedura de atribuire a contractului pentru contractarea de servicii de permanență/intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun pe în interiorul...
Vinerea Luminată a adus un nou moment de sărbătoare în inima Brașovului, unde Junii Tineri și-au onorat tradiția și au oferit un spectacol de neuitat pentru...
Proiectul „Parcului IUS” (devenit apoi Parcul Lubrifin) aflat pe lista de promisiuni electorale ale fostului primar al Brașovului, Allen Coliban, la alegerile locale din anul 2020...
Autoritățile din județele Prahova și Argeș au emis miercuri seară mesaje de avertizare RO-ALERT, după ce prezența unor urși a fost semnalată în orașul Bușteni, respectiv...
USR continuă să facă „spectacol” pe scena politică românească. După ce au desemnat-o pe Elena Lasconi drept candidat pentru alegerile prezidențiale, apoi au renegat-o, optând pentru...
Bucurie în mii de familii din județul Brașov: nu mai puțin de 30.005 de persoane își serbează onomastica azi, 23 aprilie, de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic...
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a trecut pragul de 55.000 de pasageri, la finalul lunii martie. Mai exact, potrivit datelor disponibile pe site-ul Asociației Aeroporturilor din...
Toate bisericile greco-catolice din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, cea mai mare eparhie a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, vor trage clopotele zilnic, la...