Depus prima dată la la Senat înainte de alegerile parlamentare din decembrie și clasat câteva săptămâni mai târziu, proiectul de lege privind transferul unui teren necesar...
La ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru care a avut loc marți, 26 septembrie, la Sf. Gheorghe, ADR a acceptat să susțină Aeroportul Brașov – Ghimbav...
Pe lângă lucrările la Corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov care sunt acum în derulare, care, deocamdată, sunt finanțate de la bugetul...
Lansată în urmă cu mai mult timp pe rețelele de socializare, ideea unui protest pentru Aeroportul Brașov va fi pusă în practică duminică: brașovenii sunt așteptați...
Săritori cu schiurile din aporape 20 de țări se vor reuni la Râșnov în perioada 19-24 septembrie unde, sub egida Federației Internaționale de Schi, se vor...
Începută în vara anului 2015, modernizare a corpului vechi al Maternității este aproape gata. De altfel, reprezentanții Consiliului Județean Brașov au anunțat că lucrările propriu-zise au...
Deși noul an școlar a început deja, unele primării nu au angajat încă șoferi pentru microbuzele școlare care îi aduc pe elevi de acasă la unitatea...
Începute în această vară, lucrările de modernizare a DN 73, pe segmentul din județul Brașov se vor termina… cândva. Deocamdată un termen nu poate fi estimat,...
Semnat încă din 3 aprilie 2015, contractul cu credit CEC Bank ar fi trebuit să asigure banii necesari reabilitării Corpului B al Spitalului Clinic Județean de...