Dacă săptămâna trecută am avut parte de o vreme de primăvară, uneori chiar pozitive și noaptea, de ieri, luna ianuarie „și-a intrat în drepturi”, cel puțin...
Compania care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a lansat licitaţia pentru servicii de consultanţă pe secţiunea Braşov-Sighişoara, contract estimat la 28,2 milioane...
După o primă încercare eșuată, președintele PER Brașov, Cătălin Nămăescu a reușit să ia notă de trecere la examenul de funcționar public și să obțină un...
Primarul Brașovului, George Scripcaru a reafirmat la finalul anului trecut disponibilitatea municipaltății brașovene de a se implica în proiectul Aeroportului Brașov, în condițiile în care Consiliul...
România riscă încă o procedură de infrigement din partea Uniunii Europene, de data aceasta din cauza neîndeplinirii obligației asumate prin tratatul de aderare privind realizarea sistemului...
În anul 2005, conform studiului PIN MATRA (I. A. Biriș & P. Veen, 2005), în România erau identificate aproximativ 220.000 de hectare de pădure care întrunea...
ProPark Fundația pentru Arii Protejate organizează, în perioada 4-6 decembrie 2017, a III-a ediție a evenimentului „Gala Ariilor Protejate din România” care va avea loc în Poiana...
Ora 18.30: În jur de 1.000 de brașoveni protestează la această oră în centrul orașului, la Prefectură pentru independența justiției, pentru a solicita renunțarea la „revoluția...
Proiectul capătului de autostradă Râșnov – Cristian, pentru executarea căruia s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor în 2 octombrie este acum în stadiul de pregătire...
Brașovenii sunt invitați, în data de 23 noiembrie, de la ora 19.00, la o piesă de teatru gratuită. Piesa face parte din cel de-al doilea turneu...