Compania Airbus intenționează să deschidă o linie de producţie pentru elicopterul H215M la Braşov, a declarat Serge Durand, şeful Airbus în România, cu ocazia Zilei Naţionale...
Echipajele SMURD și ale Ambulanței au intervenit în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică pentru a transporta 12 persoane la spitale, iar alte nouă persoane s-au prezentat...
Cartierul Noua – Dârste, aflat la marginea orașului, a rămas fără oficiu poștal după ce conducerea Poștei Române a decis să îl închidă pe cel de...
Anunțat în urmă cu mai bine de doi ani, proiectul de reamenajare a Cascadei Tamina din Situl Natura 2000 Piatra Mare a încremenit în etapa de...
Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au fost zilele trecute la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială (INCDA) „Elie Carafoli” din Bucureşti, pentru a vedea în ce măsură se...
De la jumătatea lunii august, dacă vremea va fi bună până atunci, turiștii vor putea coborî de la Canionul Șapte Scări, până la Dâmbu Morii pe...
Deși Colegiul Național „Andrei Șaguna“ a reușit în acest an să atragă opt din primii zece elevi din județul Brașov, după media la admitere, într-un top...
UPDATE: Din cauza instabilității atmosferice, spectacolul „Prin lumea muzicii de film” din această seară (15 iulie 2018), organizat de Opera Brașov, va avea loc la Sala PATRIA...
Anca Jurma este noul procuror-șef al DNA. Procurorul general al României, Augustin Lazăr a delegat-o pe Anca Jurma să ocupe interimar postul lăsat liber la șefia...
Ministerul Educației a publicat rezultatele repartizării computerizate în licee. În județul Brașov, cu cele mai mari medii de admitere s-a intrat la Colegiul Național „Andrei Șaguna”....