Laura Codruța Koveși, recent revocată din funcția de procuror-șef al Direcțiai Naționale Anticorupție, printr-un ordin al președintelui Klaus Iohannis, a declarat, în cadrul unei conferințe de...
După ce parlamentarii PSD de Brașov s-au ascuns practic, după votul pe Codul Penal din Parlament, anulând conferințele săptămânale de presă și orice întâlniri cu presa...
Prăbușirea podului de cale ferată de la Budila ridică și acum semne de întrebare. Podul s-a prăbușit în câteva secunde, după ce pila centrală a cedat....
Consiliul Județean Brașov are în vedere mutarea parțială a Spitalului de Pneumoftiziologie de pe Calea Poienii, la Unitatea de Asistență Socio-Medicală de la Sânpetru. Potrivit vicepreședintelui...
Grupul francez Alstom ia în calcul să conteste licitaţia organizată de CFR pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara. Contractul este estimat la...
Veniturile gospodăriilor din au crescut cu 19% în primul trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Românii însă nu observă în mod...
Ploile abundente revin în Brașov, atât meteorologii, cât și hidrologii lansând avertizări ce vizează județul nostru. Astfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru mai multe județe,...
Frezat de mai bine de o lună, segmentul din DN 73 care trece prin Râșnov este tot în stadiul de drum cu gropi. În urmă cu...
Stabilirea unui record în premieră mondială închide Transfăgărășanul în perioada 09 – 11 iulie 2018. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 – 11 iulie 2018 cu închiderea totală...
Asocierea formată din Brasig Strabag -Swietelsky a câștigat licitația pentru lucrările de modernizare a tronsoanelor de cale ferată Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe...