Afluxul de turiști care au urcat pe munte în această minivacanță de 1 mai a depășit toate așteptările salvamontiștilor care, mai mult ca niciodată în această...
Instanța a admis vineri cererea procurorilor de arestare, pentru 30 de zile, a primarului suspendat al oraşului Ghimbav, Dorel Toma. Acesta este cercetat pentru abuz in...
După o lună și jumătate de la inundațiile de la Comăna, când podul de lemn de pe DJ 104 K de peste Olt a fost afectat...
Consiliul Județean Brașov va semna un protocol de colaborare cu ROMATSA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română, astfel încât, în baza unui grafic de execuție care va...
Primăria Brașov a anunțat în această dimineața că astăzi, între orele 8.00 și 16.00, Compania Apa va executa lucrări de reparații, în regim de urgență, la...
Primarul suspendat al orașului Ghimbav, Dorel Toma, nu s-a „zgârcit” cu furnizorii de puieți de arbori sau de mobilier urban. Mai exact, potrivit Agerpres, în perioada...
După ce săptămâna trecută a fost emisă hotărârea de Guvern privind eliberarea lui Ciprian Băncilă din funcția de subpefect al Brașovului, miercuri a fost aprobat actul...
Începând cu 25 aprilie, Dino Parc Râșnov lansează o expoziție inedită cu rol educativ, denumită „Pădurea Magică a Dinozaurilor”. Expoziția, bazată pe speciile de arbori prezente...
De la 1 mai 2018 Spitalul municipal Săcele va funcționa 24 din 24, 7 zile din 7, după ce Primăria Săcele a primit aprobarea pe structură...
Circulația pe DN1 a fost restricționată marți dimineață în urma lucrărilor de reparații începute de DRDP Braşov. Reparațiile se vor întinde pe toată perioada zilei, directorul...