Elevii de la Colegiul de Științele Naturii „Emil Racoviță” din ar putea scăpa de cursurile de după amiază de anul viitor. Anunțul a fost făcut Primăria...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, aflat în centrul unui scandal de plagiat, şi-a anunţat joi seară demisia din funcţie. Cîmpeanu și-a anunțat demisia într-o postare pe Facebook: „Am decis, din...
Actorul Alexandru Arșinel, a murit joi seară la Spitalul Universitar București, a anunțat unitatea medicală. Celebrul actor avea 83 de ani, iar la spitalul din București...
Primăria municipiului Brașov a semnat miercuri primul contract de finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru proiectul „Creșterea capacității de reziliență a sistemului...
Noaptea cercetătorilor revine și în acest an la Institutul de Cercetare al Universității Transilvania din Brașov, vineri, 30 septembrie, între orele 17:00-21:00. La fel ca în...
Consilierii județeni brașoveni vor aproba în ședința de plen din această lună repartizarea sumei de 837.000 lei, pentru primele două module din anul școlar 2022 – 2023...
De săptămâna viitoare, preşcolarii şi elevii din judeţul Braşov vor beneficia de produse lactate, de panificaţie şi fructe asigurate de Consiliul Judeţean Braşov în cadrul Programului...
Primăria municipiului Brașov va suporta o parte din hrana elevilor cazați în internatele școlilor școli profesionale. Mai exact, în urma unei hotărâri aprobate ieri de Consiliul...
Gândit în urmă cu mulți ani de autoritățile locale brașovene ca un program social, prin care să se reducă presiunea financiară asupra părinților, „Primul ghiozdan” este...
O grădiniţă nouă, construită de la zero, cu fonduri din Programul de Asistenţă Umanitară a Comandamentului European al Armatei SUA, a fost inaugurată joi, în municipiul...