Alianța Evanghelică din România a organizat la Brașov al doilea protest de susținere a familiei Bodnariu, căreia, în urmă cu cinci luni, respectiv în 15 noiembrie...
Comisia de Circulaţie din Primăria Brașov a adoptat marți o serie de hotărâri care vizează creşterea siguranţei pentru pietoni şi şoferi, precum şi asigurarea unui trafic...
Viceprimarul Brașovului a anunțat într-o conferință de presă că în următoarea ședință a Consiliului Local va supune aprobării un proiect de hotărâre privind înființarea serviciului public...
Joi seara, Biroul Național Permanent al PSD luat două decizii care a aruncat în aer Organizația Județeană a PSD Brașov. Mai precis, după ce Constantin Niță...
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Adrian Gabor a avertizat recent, într-o conferință de presă, că judeţul Braşov riscă să fie invadat de gunoaie. El a spus că primăriile...
După retragerea lui Constantin Niță, apelele din PSD au început să se tulbure. Interimatul lui Viorel Chiriac la conducerea Orgaizației Județene a PSD a durat mai...
Consilierii locali brașoveni au stat pe tușă când în ultima ședință de plen s-au supus aprobării două proiecte de hotărâre privind sistemul de termoficare. Unul viza...
Începând cu data de 1 aprilie, viteza maximă pe arterele municipiului va fi redusă cu 10 km/h. Decizia a fost luată în Comisia de Circulaţie a...
13 primari au fost invitați joi la sediul Spitalului de Pneumoftiziologie Braşov pentru a semna un protocol ce viza implementarea unui program pivind combaterea tuberculozei. A răspuns...
Asociaţia Culturală “Libris Braşov” organizează în perioada 24 – 27 Martie 2016 la Braşov Business Park cea de-a XIII-a ediție a Târgului Internaţional De Carte Şi...