Strada Postăvarului este de câțiva ani o zonă pietonală, iar în viitor Depoul de Artă Urbană Brașov și Primăria Brașov, vor să o transforme într-o stradă…...
De mâine încep lucrările de reamenajare a Pieţei Enescu. Aici va fi refăcut pavajul din piatră cubică, iar parcarea va fi desfiinţată. Autoritățile locale estimează că,...
Spitalul CFR din Braşov, cu tot personalul medical, ar putea fi preluat de Consiliul Judeţean Braşov. Vicepreşedintele CJ, Mihai Pascu, a anunţat că această unitate medicală...
Casa Sfatului a intrat de ieri în reparaţii. Lucrările afectează doar faţada şi acoperişul, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Pascu. Pentru această „cosmetizare” se vor...
Descărcarea arheologică din Curtea Bisericii Negre este în curs de finalizare. În cei doi ani cât au durat săpăturile arheologice au fost descoperite obiecte și podoabe...
O absolventă a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov a obţinut cea mai mare medie din învăţământul militar, la examenul de licenţă. Karina Angela Avădanei...
De câţi oameni ai nevoie pentru a aduce, într-o instituţie publică, un om aflat în scaun cu rotile? Sună ca începutul unui banc clasic. Dar este...
Ediţia din acest an a Festivalul Naţional de Dramaturgie Contemporană, de la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu (TSA) se va desfăşura într-o sală de spectacole modernă, la...
În perioada 10-17 august, 20 de liceeni din Braşov au ocazia de a se întâlni cu 20 decolegi din Republica Moldova, la Zărneşti, într-o tabără educaţională...
Versurile imnurilor naţionale ale României, dar şi documente originale din colecţia familiei Mureşianu pot fi văzute la Casa Mureşenilor – Muzeul Imnului Naţional, în cadul unei...