Politica
Ce îl recomandă pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte
Duminică, 24 noiembrie, este o zi crucială pentru viitorul României. Toți românii cu drept de vot sunt invitați să participe la acest exercițiu democratic.
Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel în acest sens, pentru ca toți românii să participe la vot: ”Mulți au votat în primul tur alt candidat, le mulțumesc și lor. Și celor care nu au votat mă adresez în această țară, votul este vital. Mergeți pe 24 noiembrie la vot”.
În primul mandat de președinte al României, Klaus Iohannis a blocat capturarea României de către PSD, punând bazele ”României normale”. În al doilea mandat, Klaus Iohannis va construi ”România normală”, alături de Guvernul PNL.
În primul mandat la Cotroceni, șeful statului a luptat, cu succes, împotriva abuzurilor PSD, partid care a avut, până de curând, majoritatea parlamentară.
Klaus Iohannis a blocat ordonanța 13 privind amnistia și grațierea. Șeful statului a mers la ședința Executivului, unde a vorbit despre cei „doi elefanți”. Ulterior, a ieșit în stradă, alături de sute de mii de români indignați, iar Guvernul PSD a abrogat ordonanța 13. Prin cererile de reexaminare a legilor justiţiei sau prin trimiterea acestora la Curtea Constituţională, Klaus Iohannis a reuşit să anuleze 70% din măsurile care le-ar fi compromis. A cerut de 85 de ori reexaminarea unor legi și a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu 75 de acte normative, aprobate de majoritatea PSD.

Șeful statului a convocat referendumul din 26 mai 2019, pentru interzicerea amnistiei și grațierii, a modificărilor aduse prin ordonanțe legislației din justiție și a legilor penale. Peste 6 milioane de români au răspuns afirmativ la întrebările președintelui și, la propunerea PNL, Parlamentul a respins legea amnistiei și grațierii, pe care PSD o ținea la sertar.
Președintele Iohannis a avut câteva realizări care vor influenţa semnificativ parcursul României, de exemplu Pactul pentru alocarea a 2% din PIB pentru Apărare şi Summitul de la Sibiu. Datorită Președintelui Iohannis, România este un membru activ la nivelul Uniunii Europene și are un cuvânt important de spus în chestiunile majore ale comunității europene. Președintele Iohannis a avut două întâlniri foarte consistente cu Președintele SUA, Donald Trump, iar Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este tot mai puternic.
Cum vrea Iohannis să construiască România normală
Rezultatelele de la euroalegeri și de la referendum au dus la pierderea majorității de către PSD. Parlamentul a aprobat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, iar Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Ludovic Orban, inaugurând un parteneriat cu Guvernul pentru construirea ”României normale”.
Instalarea noului Guvern a permis votul românilor din străinătate, în condiții civilizate, fără cozi și alte umilințe la care au fost supuși cetățenii români de guvernările PSD. De altfel, după scandalul provocat de modul în care PSD a organizat euroalegerile din 26 mai, Iohannis a cerut și obținut o nouă legislație care prevede simplificarea votului prin corespondență, program de vot extins pe trei zile, înființarea de noi secții.
Klaus Iohannis se bazează în turul al doilea al prezidenţialelor pe voturile alegătorilor PNL, USR – PLUS, PMP şi UDMR. Șeful statului a afirmat, de mai multe ori, că programul său de reforme are multe elemente comune cu celelalte partide de dreapta.
În al doilea mandat al președintelui Iohannis lupta împotriva corupţiei va continua. Revizuirea legilor din domeniul justiţiei este obligatorie pentru eliminarea intervenţiilor nocive din ultimii trei ani.
”Voi avea grijă ca Guvernul să reia aceste chestiuni şi după alegerile parlamentare, când sunt convins că vom avea de a face cu o altă majoritate, vom corecta ce a mai rămas de reparat din legile justiţiei”, a explicat Iohannis pașii concreți.
Priorități pentru al doilea mandat
Lupta anticorupție presupune instalarea unor procurori șefi titulari la Parchetul General sau DNA, pentru a pune capăt interimatelor. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, lucrează la o metodologie privind ocuparea posturilor de procurori-şefi, până în luna februarie aceste posturi urmând să fie ocupate prin concurs. Aceștia urmează să fie selectați pe bază de integritate și profesionalism. Potrivit legii, procurorii șefi sunt desemnați de președinte, la propunerea Ministrului Justiției.
Una dintre prioritățile noului Guvern PNL este abrogarea Legii recursului compensatoriu, care a făcut posibilă eliberarea a peste 21.000 de deținuți înainte de termen.
Klaus Iohannis pledează pentru desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, avertizând că, în caz contrar, aceasta poate fi ”transformată în ceva cu care se poate încerca un control neconstituţional asupra magistraţilor”.

Proiectul ”România Educată” va merge mai departe și va fi implementat. ”Începe cu un acord politic, se va duce în legislație și de acolo în implementare”, a explicat Klaus Iohannis. O altă prioritate va fi Sănătatea, domeniu care va primi și finanțarea corespunzătoare. Serviciile medicale vor fi aproape de standardele europene și vor fi centrate pe pacient.
Noul Guvern a început o analiză a controversatei ordonanțe de urgență 114/2018, pentru a stabili ce prevederi pot fi modificate, pentru că ordonanța nu poate fi anulată în întregime.
Comandat de: PNL
Cod mandatar: 31190005
Cotidian
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”
Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.
„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.
În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.
„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.
Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.
Cotidian
Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona
Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.
„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.
Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.
Promisiune preluată de la Radu Miruță
Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.
„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă.
Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.
„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.
Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.
Politica
Marius Dunca, Vicepreședinte PSD: „Austeritatea nu este o soluție. Oamenii și firmele așteaptă măsuri pentru relansarea economică”
Marius Dunca, vicepreședinte PSD și lider județean al PSD Brașov, susține că programul PSD de stimulare economică este singura reformă autentică dezbătută în Coaliție și consideră că social democrații au obligația de a insista pentru adoptarea acesteia prin asumarea răspunderii Guvernului în cadrul aceluiași pachet de reformă a administrației. Dunca mai spune că PSD este singurul partid care pus pe masa Coaliției soluții alternative și măsuri pentru relansarea economică, tocmai pentru a evita creșterile de taxe.
„Încă de anul trecut, din septembrie, PSD a spus public colegilor de Coaliție că austeritatea nu este o soluție și că România are nevoie de relansare economică. Companiile românești așteaptă de la Guvern garanții și sprijin pentru a păstra locurile de muncă și pentru a deveni mai competitive, de a produce mai mult și de a exporta. Amânările succesive și încăpățânarea unora dintre colegii de Coaliție a dus la generalizarea unor măsuri severe de austeritate care ridică riscuri multiple față de performanța economiei naționale. De aceea, PSD pune condiția adoptării pachetului de măsuri pentru relansarea economică. Măsurile propuse țin de creșterea competitivității economiei locale, de sprijinirea investițiilor noi și de îndreptarea unor măsuri care vizează companiile românești. Consecința aplicării acestor măsuri se va traduce prin generarea a cel puțin 120.000 locuri de muncă stabile și bine plătite în sectoarele industriale și tehnologice și prin echilibrarea balanței comerciale. România va rămâne atractivă pentru investitori și va asigura un climat economic potrivit pentru dezvoltare” spune Vicepreședintele PSD.
Tototdată, liderul PSD Brașov trece în revistă măsuri promovate de PSD în ultimii 10 ani care au readus creșterea economică după perioadele de austeritate în care România a fost condusă de partidele dreptei politice.
„Chiar dacă unii pozează astăzi în «salvatori», le reamintesc că PSD este partidul care a pus de fiecare dată România pe traiectoria creșterii economice. După fiecare perioadă de austeritate, PSD a luat măsuri necesare pe care ceilalți le-au văzut ca fiind imposibile. PSD a redus cota de TVA la 19% în 2018 și impozitul pe venit la 10%. Tot PSD a redus cota TVA la alimente, la panificație și în alte domenii economice cu potențial de a performa. Am fost mereu alături de mediul de afaceri și am sprijinit antreprenoriatul prin programe de tip «Start-Up Nation». Am propus amânarea ratelor la bănci pentru persoane fizice și firme, prin acorduri cu sectorul bancar. Am derulat programe de sprijin financiar pentru companiile românești de aproape 4 miliarde de euro și am acordat bonusuri pentru produsele agricole românești și pentru procesarea locală a materiei prime. În timpul guvernărilor PSD, IMM-urile au primit garanții pentru investiții în echipamente și capital de lucru, în timp ce Guvernul derula investiții publice în creștere, la nivel național. Și de această dată vom face ceea ce e corect pentru oameni și pentru firmele”, concluzionează Dunca.
-
Cotidian16 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian17 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov14 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație14 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
