Stiri Brasov
CNAIR a cerut Certificatul de Urbanism pentru Autostrada Braşov – Bacău. 7 primării din județul Brașov trebuie să își dea avizul
Consiliul Judeţean Braşov va elibera Certificatul de uranism pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a Proiectului Tehnic de execuţie pentru autostrada Braşov – Bacău, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, prin Asocierea Search Corporation SRL – Primacons Group SRL care realizează documentaţiile de proiectare, a solicitat încă din 28 septembrie 2021 Consiliului Judeţean Braşov eliberarea documentului. În prezent, CJ aşteaptă primirea avizelor din partea autorităţilor publice locale al căror teritoriu administrativ este străbătut de viitoarea şosea de viteză A13.
Autorităţile publice locale care trebuie să îşi dea avizul pentru eliberarea de către Consiliul Judeţean a Certificatului de Urbanism sunt primăriile municipiilor Braşov şi Codlea, alături de cele din Hălchiu, Bod, Sânpetru, Hărman şi Prejmer. În data de 10 decembrie 2021, Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat Studiul şi Raportul Alternativelor de Traseu – Analiza Muticriterială de Traseu Etapa 2, în cadrul căruia a fost definitivat traseul autostrăzii A13. Planul de situaţie al variantei finale pentru sectorul de drum cuprins între Braşov şi Bacău a fost transmis Consiliului Judeţean Braşov.
Conducerea CNAIR a solicitat administraţiei judeţene ca la emiterea certificatelor de urbanism pentru viitoarele proiecte de dezvoltări industriale sau de construcţii în zona adiacentă autostrăzii să ţină cont de traseul aprobat şi totodată să fie solicitat în prealabil avizul sau acordul specific al CNAIR. De asemenea, specialiştii CNAIR au cerut sprijinul autorităţilor publice din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale străbătute de viitoarea autostradă în ceea ce priveşte accesul în teren pentru realizarea unor investigaţii necesare elaborării studiului de fezabilitate: măsurători topografice, foraje geotehnice, cercetări arheologice.
Finanţare europeană prin POR 2014 – 2020
Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău beneficiază de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Traseul autostrăzii Braşov – Bacău începe la nord de municipiul Codlea, acolo unde este prevăzută realizarea unui nod rutier care să lege A13 de viitoarele tronsoanele Braşov – Făgăraş şi Ploieşti – Braşov din autostrada A3.
„Construirea autostrăzii Braşov – Bacău este un obiectiv pe care l-am susţinut de la bun început, împreună cu colegii de la Consiliul Judeţean Covasna. Am participat la mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanţii CNAIR care împreună cu proiectanţii au prezentat diverse variante de traseu. Toate acestea au fost analizate cu primarii şi specialiştii în urbanism din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale prin care trece autostrada. Varianta de traseu definitivată este cu siguranţă cea mai fezabilă şi cea care integrează toate necesităţile de transport pentru fiecare localitate în parte. Am convingerea că implementarea celor trei proiecte de autostrăzi care străbat judeţul nostru va rezolva descongestionarea traficului din întreaga zonă periurbană a municipiului Braşov, va asigura accesul la obiectivele importante din proximitate, aşa cum este Aeroportul Internaţional Braşov şi va elimina traficul de tranzit din localităţi”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Stadiile autostrazilor spre Braşov
Reamintim că Braşovul este vizat în trei proiecte de autostradă, unele aflate la început, altele ceva mai avansate cu documentaţiile, însă niciuna în faza de construcţie propriu-zisă. Astfel, segmentul Braşov – Făgăraş din autostrada A3, în lungime de 48 de kilometri, este în faza de elaborarea a Stiudului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic, în urma procedurilor de achiziţie desfăşurate de CNAIR contractul fiind atribuit asocierii Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik AS (Mega Engineering Consulting Inc.).
În ceea ce priveşte tronsonul Ploieşti – Braşov din autostrada Bucureşti – Braşov, proiectul este în faza de completare/revizuire a Studiului de Fezabilitate şi elaborare Proiect Tehnic, realizată de firma Consitrans SRL. În momentul de faţă, Etapa 1 din Analiza Multicriterială de Traseu este încheiată, fiind propuse cinci posibile variante de traseu pentru segmentul Ploieşti – Braşov. În perioada următoare, acestea vor fi discutate şi analizate cu factorii de decizie din judeţele Prahova şi Braşov şi cu autorităţile şi instituţiile teritoriale implicate în procesul de aprobare şi avizare a proiectului.
Stiri Brasov
Geantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
O geantă uitată într-un spațiu public al Direcției Fiscale Brașov a pus, preț de câteva zeci de minute, pe jar un contribuabil. În interior se aflau documente importante, bunuri personale și o sumă considerabilă de bani. Finalul, însă, nu a fost unul nefericit.
Incidentul a avut loc în 10 februarie, când polițistul local Iftimie Marius, aflat în serviciu în incinta instituției, a observat geanta abandonată într-o zonă accesibilă publicului. În contextul aglomerației zilnice, obiectul ar fi putut trece ușor neobservat sau ar fi putut ajunge pe mâini nepotrivite.
Agentul a verificat situația și a demarat imediat procedurile pentru identificarea proprietarului. În scurt timp, persoana care își pierduse bunurile a fost găsită și a reintrat în posesia genții, cu tot conținutul acesteia intact.
Pentru proprietar, momentul a însemnat recuperarea unor valori importante, dar mai ales recâștigarea liniștii. Pentru Poliția Locală Brașov, episodul este prezentat drept un exemplu de responsabilitate și vigilență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Un gest care poate părea minor, dar care, într-o societate în care astfel de situații nu au întotdeauna un deznodământ fericit, capătă o semnificație aparte.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
-
Cotidian16 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian16 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov13 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație14 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
