Investitii
FOTO. Cum arată Cetățuia Brașovului după mulți ani în care a stat cu porțile închise. În toamnă va fi deschisă temporar publicului
Primăria Brașov a preluat oficial Cetățuia de pe Dealul Straja, iar lucrătorii municipalității au început intervenții. Până acum au fost tăiate bălăriile, dar a fost făcută și o primă evaluare a stării monumentului. Urmează mici lucrări de cosmetizare și de punere în siguranță, iar în luna septembrie, în timpul Forumului Orașelor Verzi, monumentul va putea fi vizitat de turiști și de vizitatori, într-o „săptămână a porților deschise”.



Ce planuri are municipalitatea pentru anul în care Cetățuia împlinește 500 de ani
În 2024, Cetățuia de pe Dealul Straja va împlini 500 de ani de la construcție. Până atunci, Primăria Brașov vrea să încheie lucrările de punere în siguranță, astfel încât de anul viitor pe aleile și prin curțile interioare să se poată plimba vizitatorii.



Dar, până atunci, municipalitatea brașoveană trebuie să obțină avizele și acordurile necesare realizării lucrărilor de punere în siguranță, să pregătească documentațiile tehnice și să realizeze documentațiile tehnice.

Anul acesta, pentru realizarea documentațiilor și realizarea unor lucrări la Cetățuie, în bugetul local este prevăzută suma de 1,5 milioane de lei.



„Am început lucrările de pregătire astfel încât să eliminăm din vegetația spontană și, totodată, am actualizat expertiza pentru punerea în siguranță. Sunt două etape pe care le avem în vedere: punerea în siguranță, etapă care ar trebui să dureze câteva luni de zile, și, totodată, lucrările mai ample de consolidare. Pentru prima etapă de punere în siguranță avem expertiza actualizată, urmează să avem, luna aceasta, studiile, și, în luna august, să intrăm în avizarea Ministerului Culturii”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban.



Parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Consiliul Județean Brașov
Pe termen mediu și lung, Cetățuia urmează să intre într-un amplu proces de restaurare și amenajare. Investiția va fi mare, iar pentru finanțarea lucrărilor Primăria Brașov va lua în calcul inclusiv accesarea banilor europeni.



„Deschiderea tuturor spațiilor se va face după finalizarea proiectului de restaurare, un proiect mult mai amplu, care include o serie de studii, inclusiv cel privind rezistența la cutremur. Documentul există de acum 3 ani, însă trebuie actualizat. Destinația fiecărui spațiu o vom decide tot după ce avem toate expertizele care vor analiza și partea aceasta, ce poate fi amenajat și în ce condiții. În primul rând, Cetățuia va fi un obiectiv turistic și un obiectiv care să ofere posibilitatea de recreere și totodată de organizare de evenimente pentru brașoveni”, a precizat Allen Coliban.



El a mai spus că punerea în valoare a Cetățuii se va face în colaborare cu Muzeul Județen de Istorie și Consiliului Județean Brașov.
Ce a lăsat în urmă Aro Palace
Începând de la jumătatea anilor 1970, monumentul de pe Dealul Straja a fost unitate de alimentație publică a SC Aro Palace SA. Restaurantul Cetate a fost închis în anul 2016. Din clădiri a fost luat mobilierul și ce mai putea fi folosit. Totuși, chiar dacă au avut la dispoziție mulți ani pentru aduna toate lucrurile, cel de la Aro Palace au mai lăsat câteva amintiri, de la căni personalizate, la ștampile, meniuri sau „registre” în care scriau tinerii căsătoriți care își făceau nunta la restaurant.



În ceea ce privește starea clădirilor, acestea au rămas într-o stare destul de bună, din primele estimări neavând degradări structurale importante. Pe de altă parte, este sunt probleme destul de mari cu zidurile de apărare de pe latura nordică, aflate într-un stadiu destul de avansat de degradare.
7 ani de procese
Municipiul Braşov a recâştigat Cetăţuia după şapte ani de procese. (Detalii AICI). Guvernul României a aprobat în ședința din 24 mai o hotărâre prin care Cetățuia de pe Dealul Straja este transferată din patrimoniul Statului Român în patrimoniul Municipiului Brașov.
În ultimii şapte ani, toate instantele au decis trecerea Cetățuii din proprietatea SC ARO PALACE SA în cea a Statului Român. Ultima decizie a fost emisă în luna noiembrie a anului trecut, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ulterior, Primăria Brașov a început demersurile pentru preluarea monumentului de la Statul Român.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Investitii
Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.
-
Cotidian23 de ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian24 de ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov21 de ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație21 de ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina4 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
