Connect with us

Investitii

Municipiul Brașov ar putea avea un centru de aport voluntar de aproape 70 de milioane de lei. Autoritățile locale speră să obțină o parte din bani de la UE

Published

on

Anunțat de aproximativ doi ani, centrul de aport voluntar de mari dimensiuni din municipiul Brașov a ajuns în etapa aprobării Studiului de Fezabilitate de către Consiliul Local Brașov, votul urmând a fi dat în ședința de plen de joi. Investiția este una extrem de mare, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 68.980.819 lei inclusiv TVA. Pentru finanțarea lucrărilor, Primăria Brașov are în plan să depună o cerere de finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă de la Uniunea Europeană se pot obține bani numai pentru acoperirea cheltuielilor eligibile, estimate la 32.666.464 lei inclusiv TVA. Diferența, respectiv 36.314.355 lei inclusiv TVA este reprezentantă de cheltuielile neeligibile, suportate de la bugetul local.

Potrivit raportului de specialitate aferent proiectului de hotărâre, investiția va fi implementată în două etape.

În faza I se prevede amenajarea unui centru de aport voluntar dotat cu echipamente specifice care să faciliteze capacitatea de colectare separată, în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.
Lucrările care se vor executa în vederea realizării centrului de colectare prin aport voluntar sunt:

– Clădire administrativă și laborator – Suprafață de 275,75 mp;
– Atelier recondiționare mobilă și showroom – Suprafață de 307,44 mp;
– Suprafața platforme tehnice carosabile – 7.585,72 mp
– Suprafața platforme tehnice pietonale – 900 mp
– Suprafața spații libere și spații plantate – 7.335 mp
De asemenea vor fi prevăzute o stație de compostare și containere pentru colectare deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase, anvelope, uleiuri, DEEE, deșeuri textile, reciclabile etc.

Valoarea lucrărilor pentru faza I este estimată la 48.251.086 lei inclusiv TVA, din care 32.612.319 lei reprezintă cheltuieli eligibile și 15.607.893 reprezintă cheltuieli neeligibile.

Durată totală estimată de execuție a lucrărilor din faza I este de 12 luni, din care 6 luni realizarea efectivă
a investiției, conform graficului de eșalonare a lucrărilor elaborat de proiectantul lucrării.

În faza a II-a se vor realiza platforme tehnice carosabile care să deservească zona de reciclare deșeuri
din construcții și demolări, în suprafață totală de 2.970 mp. Pe această platformă se va poziționa linia de
sortare C&D, platforma de depozitare deșeuri din construcții nesortate și zona concasare moloz.

Valoarea lucrărilor pentru faza a II-a este estimată la 20.760.607 lei inclusiv TVA, din care 54.145 lei reprezintă cheltuieli eligibile și 20.709.462 reprezintă cheltuieli neeligibile.

Durata totală estimată de execuție a lucrărilor din faza II este de 12 luni, din care 6 luni realizarea efectiva a investiției, conform graficului de eșalonare a lucrărilor elaborat de proiectantul lucrării.

Centrul de aport voluntar se va construi pe platforma CET Brașov, achiziționată în anul 2022 de Primăria Brașov pentru suma de 13,5 milioane de euro.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Investitii

VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect

Published

on

Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.

Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.

Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.

Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov

Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:

În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
  • reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
  • construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
  • realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
  • reabilitarea castelului de apă din localitate.

Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav

Investiții ample și în Codlea

În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:

  • reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
  • modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
  • construirea a două stații de pompare a apelor uzate.

Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea

Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei

Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.

Continue Reading

Trending