Bravo, PNL Brașov! Ai reușit! Pentru niște like-uri, te-ai agățat, din nou pe munca altora – Sportul național al partidului…

Echipa BlueStreamline – 33 de studenți excepționali, două prototipuri de mașini create de la zero în acest an și premiate la patru competiții din Europa, în concurență cu universități mult mai bine susținute financiar de autorități, de stat.

18 ani de muncă, inovație și pasiune pentru ei… Și, multe, multe premii.  Ale lor.

Iar voi? Ați permis unui comunicator de partid (apropo! Halal comunicare de partid – aveți și acolo tot „dorei” obedienți cu limba fină?) să transforme totul într-o „știre PNL”, care să fie lansată pe site-ul de partid. Ați vrut să să vă lipiți de performanța asta, să dați de înțeles că ați fost parte din reușită… 

#Spoiler alert: NU, NU AȚI FOST!

Doar v-ați pus costumele alea faine în ziua deschiderii, ați luat atitudinea aia de „noi susținem educația” și ați mai bifat o apariție de imagine. Câte o poză bună de pus la colaj.

Ce să vezi totuși? Nu era loc de PR-ul vostru aici!

Da, la deschiderea anului universitar era nevoie de prezența liderilor din ADMINISTRAȚIE care să își asume susținerea permanentă a acestui domeniu și să o și pună în practică. Și cam atât, fără propagandă de partid.

CA PARTID, în schimb, ați avut șansa să arătați că vă pasă de educație, că susțineți cercetarea,. Ați avut șansa să spuneți tare și clar că inovația este într-adevăr de interes pentru voi. Dar nu, când a fost nevoie de sprijin real, de viziune, de un minim respect pentru acest domeniu, ați tăcut mâlc. Și ați tăiat cu barda – burse, bugete de cercetare, bani pentru plata decentă a profesorilor.

Ați arătat, ca de obicei, cât de sincer vă pasă: o poză-colaj, să vă lipiți de munca și de performanța altora… că poate se ia! La asta faceți o concurență acerbă colegilor de guvernare…

Dar… Măcar poza v-a ieșit bine!

** PS – Apropo, PNL Brașov: știi ce înseamnă performanța și meritocrația?  Sau de-aia te-ai lipit de evenimentul de la Aulă – să înveți de la studenți cum arată?
*** PPS – această critică nu este doar pentru PNL, ci este valabilă pentru toate partidele, care atunci când se văd cu puterea la purtător, uită de „contractul social”…

Știți vorba aia, „transparența e bună, dar să nu abuzăm”? Se pare că la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, cu binecuvântarea Consiliului Județean, transparența se oferă în porții mici, cu dozatorul de plastic și doar celor care știu dinainte că urmează să se servească.

Dacă dormi la ora 9 seara, ai pierdut „trenul transparenței”

Iată faptele: în seara de 24 iulie 2025, la ora 21:16, se transmite către presă un mesaj pe Whatsapp referitor la proba publică din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de manager al spitalului județean. (data de desfășurare: 28 iulie, ora 10:00). Tot acolo, vine și un termen-limită pentru exprimarea intenției jurnaliștilor de a participa la această probă publică: 25 iulie, ora 10:00 dimineața. Adică… vreo 13 ore, în care mulți oameni normali la cap mai și dorm!

Cu alte cuvinte, dacă n-ai deschis aplicația la „cafeaua de noapte” și n-ai reacționat instantaneu dimineața, ai ratat trenul. Și nu orice tren, ci tocmai cel al monitorizării publice a unui concurs care decide cine conduce cel mai mare spital din județ.

Da, da, un concurs public care anterior s-a finalizat cu note hilare, iar candidatul a rămas în continuare în funcție!

Am transmis intenția mea pe email. Însă a doua zi, la 10.30…

30 de minute de întârziere au fost suficiente pentru Comisia de Concurs ca să decidă că „nu se confirmă participarea”. Totul împachetat într-un răspuns frumos și oficial, cu antetul Consiliului Județean și al SPitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, cu număr de înregistrare. Dar evident, nesemnat de o persoană, ci de „comisia de concurs”.

Și uite așa, o dată în plus, am realizat că la Consiliul Județean Brașov și la SCJU, atât de mare e grija față de „regulile jocului”, încât orice urmă de flexibilitate sau bun simț dispare în fața unui ceas care ticăie pe ritm administrativ.

Legea 544/2001: Ca de obicei, o broșură decorativă

În teorie, Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public ne promite marea cu sarea. Ne vorbește despre transparență decizională, despre accesul la procese publice, despre o administrație care răspunde, explică, justifică. În practică, la Brașov, legea e respectată după modelul „doar litera, nu și spiritul” – după cum ne avantajează.

Sigur, anunțul Comisiei de concurs a fost trimis. Termenul a fost trecut acolo, printre alte date. Deci totul e legal. Corect?

Perfect legal. Dar absolut netransparent!

Pentru că spiritul legii spune altceva: că autoritățile trebuie să faciliteze, nu să blocheze. Că trebuie să fie deschise, nu criptice. Că administrația publică lucrează în interesul cetățeanului, nu în interesul celor care preferă liniștea concursurilor desfășurate fără public deranjant.

Instituțiile publice și „transparența mimată”

Cazul acesta este doar o mostră — dar una grăitoare — a modului în care transparența e tratată de unele instituții publice ca o obligație enervantă, pe care o îndeplinești strict formal. Trimiți un email seara târziu, setezi un termen greu de atins și apoi spui, cu aerul unui funcționar impecabil: „Ne pare rău, dar nu v-ați încadrat”.

Așa e probabil și cu concursurile: se organizează, dar nu pentru că s-ar dori competiție reală sau vreo monitorizare din partea presei. Se organizează pentru că… așa cere legea (A se vedea concursul pentru noua conducere de la Compania Apa?).

Iar dacă vine vreun curios să întrebe prea multe sau să vrea să participe? Ghinion! A întârziat. Cu 30 de minute. 30 de minute care, ne întrebăm, ar fi afectat în mod real concursul? Evident că nu!

Când faci eforturi reale să eviți supravegherea publică, nu mai poți pretinde că respecți principiile transparenței. Poți doar să joci un teatru birocratic în care decorul e legal, dar spectacolul e o farsă. În această farsă, publicul nu e invitat, ci tolerat — și doar dacă trimite mailul la timp.

Și nu, nu e suficient să trimiți un anunț la 9 seara și să spui apoi că presa nu a fost interesată. Asta nu e transparență reală, ci transparență bifată la mișto. E autosabotaj cu pretext legal.

Într-un scenariu pe care l-am mai văzut de zeci de ori în politica românească, Cristian Popescu Piedone pare gata să îmbrace din nou costumul de erou național persecutat. De data aceasta, rolul i-a fost oferit nu de vreo tragedie de proporții sau de o candidatură controversată, ci de o anchetă a DNA care îl vizează pentru presupusa scurgere de informații într-un control oficial la un hotel din Sinaia.

Desigur, nu e nimic confirmat oficial, ancheta e în curs, iar prezumția de nevinovăție trebuie respectată.

Dar reacția lui Piedone spune totul despre strategia comunicării politice de manual pe care o practică. O strategie de tipul „victima sistemului care deranjează”.

Scenariul este vechi, dar încă funcționează

Pe trotuarul din fața vilei din Bragadiru, Piedone și-a început declarația în fața presei prin a recunoaște parțial: „Da, îmi este prieten de ani de zile patronul hotelului”. Apoi, a trecut la negarea faptelor concrete, dublată de apărarea clasică – nu am luat un leu, deci nu e corupție. A urmat punctul maxim: „Am deranjat! Am deranjat corporații, pe toți cei care nu vor curățenie și ordine!”.

De fapt, Piedone e sincer: „Nu-mi aduc aminte cu certitudine dacă am anunțat sau nu”. Traducere: dacă am făcut-o, nu recunosc; dacă n-am făcut-o, să știți că oricum sunt un erou. Argumentul suprem? „N-am luat un leu!” — de parcă legea penală se aplică doar în prezența banului fizic, nu și a telefonului, a favorului sau a prieteniei.

Același tip de discurs l-am văzut la alți actori controversați din politica recentă. Și nu cred că este cazul să dăm nume. E rețeta folosită de cei care vor să-și transforme publicul în galerie de stadion care să aibă în cap doar idei simple, în alb și negru: noi contra lor, patriotul contra sistemului, „omul simplu” contra „elitelor corupte și obscure”.

Dar Piedone, în plus, știe ceva ce mulți oameni n-au înțeles: în România, nu trebuie să fii curat, ci convingător. Nu trebuie să fii corect, ci să pari „de-al lor”. Cu accent de cartier, mâinile în șold și fața de „om care face treabă”.

Într-o societate obosită de corupție, permanente nemulțumiri și neîncredere cronică în instituții, acest tip de retorică prinde, din păcate. Și prinde bine de tot. În mintea unor români, Piedone nu este un funcționar cu multiple pete în CV, ci un fel de haiduc cu gesturi teatrale și replici de film. Ce contează petele acelea? E „al nostru”.

Când justiția devine bau-bau, iar circul devine strategie

Piedone este pe puctul de a transforma și această anchetă într-un spectacol, așa cum știe cel mai bine. Evită declarațiile despre moralitate și se concentrează pe lipsa probelor. Nu spune că e nevinovat, ci că „nu există dovadă” – o diferență esențială. În loc să explice posibila favorizare a unor apropiați, pozează în victimă a sistemului.

De ce această abordare? Pentru că funcționează! Pentru că o parte a electoratului preferă spectacolul în locul principiilor și retorica „populară” în locul bunului simț administrativ.

Piedone știe exact pe ce butoane să apese pentru a rămâne relevant, chiar și în fața unor acuzații serioase.

De fapt, asistăm din nou la ceea ce s-ar putea numi mitologia coruptului carismatic. În România, dacă ești găunos moral, dar știi să vorbești direct, colorat și cu accent „de cartier”, ai șanse bune să devii… un fel de Robin Hood. Chiar dacă furi, important e să zici că furi pentru „oamenii tăi”. Și să te lupți cu „dușmanii”.

Cea mai mare problemă? Că în acest spectacol marca Piedone, justiția riscă să fie demonizată încă o dată exact de acei oameni în care publicul și-ar pune, în mod normal, speranța. Fiecare anchetă devine un „complot”. Fiecare probă, o „regie”. Și fiecare percheziție, o „execuție politică”.

O problemă la fel de mare: lipsa gândirii critice construiește eroi de carton, numai buni pentru o viitoare candidatură

Pe acest fond, al unei societăți în care analfabetismul funcțional se combină cu votul emoțional, eu cred că Piedone are toate șansele să mai urce un nivel în mitologia populară, cu această ocazie. Va fi omul care luptă cu multinaționalele. Omul de „bun simț” care nu are treabă cu legile, dar are „caracter”. Iar dacă se duce și la vreo mânăstire cu lumânare în mână sau pupă vreun bătrân pe obraz, e ca și sfânt.

Faptul că o parte a populației îl crede fără să clipească, în ciuda dovezilor, ține de o problemă gravă, dar mereu ignorată: în România, mulți au diplome, dar foarte puțini au educație. Iar și mai puțini au educație media și pot discerne între teatrul ieftin pentru conținut de Facebook sau Tik Tok, și fapte reale.

„L-ați văzut pe Piedone ce-a zis? A zis că n-a făcut!” Această formă de gândire – „dacă omul zice că e nevinovat, înseamnă că e!” – este rezultatul a 30 de ani de școală prost făcută, presă tabloidă, Facebook și Tik Tok folosite ca bibliotecă personală. E rezultatul unei societăți în care funcționarul șmecher, dar „cu suflet” și carismă, e preferat în fața celui cinstit, dar plictisitor.

Cristian Popescu Piedone nu e un monstru. E doar oglinda societății care l-a pus acolo, îl crede fără niciun argument solid, îl aplaudă și, la nevoie, îl votează.

Adevărata întrebare a zilei

Pentru mine, adevărata întrebare a zilei nu e doar dacă Piedone a greșit. Asta o vor stabili procurorii și judecătorii, pentru că este treaba lor. Întrebarea reală e: cât de mult mai putem permite ca infracțiunea să fie reinterpretată în funcție de cât de tare strigi „sunt nevinovat” în fața camerelor? Sau de cât de tare te aplaudă Facebook-ul sau TikTok-ul?

Nu de alta, dar în România zilelor noastre, în care conținutul social media teatral bate logica, iar lacrimile bat legea, Piedone e deja achitat după „ridicarea” de azi a DNA-ului. Achitat nu de instanță. Ci de like-uri.

Într-o țară în care nu știm/ nu avem chef să citim presa, dar știm să comentăm cu ură doar văzând un titlu care nu ne convine, în care nu mai avem profesori buni și implicați care să ne vorbească la timpul potrivit despre etică, simț civic și valori, dar avem în schimb influenceri justițiari pe Tik Tok, Piedone nu va fi niciodată coruptul clasic. Va fi idolul naivilor care confundă abuzul cu autoritatea și teatrul cu adevărul. Asta e adevărata dramă.