Politica
Senator Marius Dunca, președintele PSD Brașov – „Investițiile în sănătate sunt un drept fundamental al cetățeanului”
În ultimii ani, în județul Brașov au fost demarate și finanțate proiecte majore ce vizează modernizarea și dotarea spitalelor din întreg județul, astfel încât serviciile medicale să fie mai aproape de oameni și de standardele europene.
Astfel, în orașul Victoria, primarul Camelia Bertea a obținut în ultimii ani peste 55 de milioane de lei pentru eficientizarea energetică, modernizarea și reabilitarea Spitalului orășenesc Victoria și dotarea cu aparatură și echipamente medicale.
„La Făgăraș, primarul Gheorghe Sucaciu derulează investiții în sănătate ce depășesc 60 de milioane de lei. Aici vorbim despre amenajarea și dotarea ambulatoriului Spitalului Municipal „Dr. A. Tulbure” Făgăraș, despre lucrări de amenajare ale Pavilionului Medical și ale ale unui centru de recoltare sânge, despre amenajarea unui laborator de radiologie și achiziții de aparatură medicală performantă” a transmis senatorul Marius Dunca, președintele PSD Brașov.
În Spitalul Orășenesc Zărnești, au fost investiți în ultimii ani peste 76 de milioane de lei
Aceste fonduri investite la Spitalul orășenesc Zărnești au permis modernizarea și dotarea unității cu aparatură medicală performantă.
„La începutul lunii iulie 2025, Ministerul Sănătății a autorizat includerea și finanțarea Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Dr. Caius Tiberiu Spârchez din Zărnești. Mai mult, ambulatoriul spitalului a fost dotat cu echipamente și aparatură medicală moderne, la fel ca și principalele secții”, a declarat senatorul.
El a subliniat, de asemenea, rolul activ al primarului Alexandru Igrișan, care a sprijinit constant toate demersurile de modernizare a spitalului și a menținut o colaborare permanentă cu Ministerul Sănătății pentru atragerea de fonduri suplimentare.
71 de milioane lei, investiții la Spitalul municipal Săcele
În municipiul Săcele, investițiile în sănătate din ultimii ani depășesc 71 de milioane de lei, iar lucrările la noul corp de spital sunt finalizate în proporție de 50%.
„Noua clădire, amplasată lângă spitalul existent de pe strada Oituz, va găzdui un ambulatoriu modern, dotat la standarde europene, unde pacienții vor beneficia de servicii medicale de calitate, aproape de casă”, a transmis Dunca.
Senatorul a remarcat consecvența și implicarea primarului Virgil Popa, care a demonstrat că modernizarea sistemului medical local este o prioritate reală, orientată spre confortul și siguranța locuitorilor din Săcele.
Investiții de 16 milioane de lei în ultimii cinci ani, la Spitalul municipal Codlea
Tot în această perioadă, Spitalul Municipal Codlea trece printr-un amplu proces de modernizare, care vizează atât dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație, cât și extinderea serviciilor oferite pacienților. Bugetul de investiții pentru perioada 2020 – 2025 a fost de aproape 16 milioane de lei, din care 5 milioane de lei numai în 2025, fonduri asigurate de Ministerul Sănătății, cu sprijin financiar din partea Primăriei Municipiului Codlea. Printre achizițiile planificate se numără echipamente moderne pentru investigații și dotări pentru viitorul compartiment de chirurgie, aflat în prezent în procedură de licitație.
Senatorul Marius Dunca a evidențiat colaborarea excelentă cu primarul Mihai Cîmpeanu, care s-a implicat direct în accelerarea procedurilor de investiție și a promovat o viziune clară de dezvoltare pentru sistemul medical local.
„În ultimii ani, PSD a demonstrat că sănătatea publică este o prioritate reală, nu doar o promisiune. La Brașov, investițiile în infrastructura medicală au început să se vadă – de la proiectul noului spital clinic regional, până la extinderea actualei secții de urgență. Această finanțare suplimentară vine ca o confirmare a faptului că Ministerul Sănătății este un partener al comunității noastre. Ceea ce facem acum nu sunt simple construcții, sunt investiții directe în sănătatea cetățenilor”, a declarat senatorul Marius Dunca.
„Pentru mine, ca parlamentar de Brașov, sănătatea rămâne prioritatea zero. Am susținut constant investițiile în spitalele din municipiul și județul Brașov, pentru că ele înseamnă mai mult decât niște simple clădiri – înseamnă șansa la viață, respect pentru cadrele medicale și încredere pentru fiecare pacient care trece pragul spitalului. Dreptul la sănătate este un drept fundamental al cetățeanului”, a adăugat senatorul.
Cotidian
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”
Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.
„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.
În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.
„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.
Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.
Cotidian
Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona
Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.
„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.
Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.
Promisiune preluată de la Radu Miruță
Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.
„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă.
Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.
„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.
Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.
Politica
Marius Dunca, Vicepreședinte PSD: „Austeritatea nu este o soluție. Oamenii și firmele așteaptă măsuri pentru relansarea economică”
Marius Dunca, vicepreședinte PSD și lider județean al PSD Brașov, susține că programul PSD de stimulare economică este singura reformă autentică dezbătută în Coaliție și consideră că social democrații au obligația de a insista pentru adoptarea acesteia prin asumarea răspunderii Guvernului în cadrul aceluiași pachet de reformă a administrației. Dunca mai spune că PSD este singurul partid care pus pe masa Coaliției soluții alternative și măsuri pentru relansarea economică, tocmai pentru a evita creșterile de taxe.
„Încă de anul trecut, din septembrie, PSD a spus public colegilor de Coaliție că austeritatea nu este o soluție și că România are nevoie de relansare economică. Companiile românești așteaptă de la Guvern garanții și sprijin pentru a păstra locurile de muncă și pentru a deveni mai competitive, de a produce mai mult și de a exporta. Amânările succesive și încăpățânarea unora dintre colegii de Coaliție a dus la generalizarea unor măsuri severe de austeritate care ridică riscuri multiple față de performanța economiei naționale. De aceea, PSD pune condiția adoptării pachetului de măsuri pentru relansarea economică. Măsurile propuse țin de creșterea competitivității economiei locale, de sprijinirea investițiilor noi și de îndreptarea unor măsuri care vizează companiile românești. Consecința aplicării acestor măsuri se va traduce prin generarea a cel puțin 120.000 locuri de muncă stabile și bine plătite în sectoarele industriale și tehnologice și prin echilibrarea balanței comerciale. România va rămâne atractivă pentru investitori și va asigura un climat economic potrivit pentru dezvoltare” spune Vicepreședintele PSD.
Tototdată, liderul PSD Brașov trece în revistă măsuri promovate de PSD în ultimii 10 ani care au readus creșterea economică după perioadele de austeritate în care România a fost condusă de partidele dreptei politice.
„Chiar dacă unii pozează astăzi în «salvatori», le reamintesc că PSD este partidul care a pus de fiecare dată România pe traiectoria creșterii economice. După fiecare perioadă de austeritate, PSD a luat măsuri necesare pe care ceilalți le-au văzut ca fiind imposibile. PSD a redus cota de TVA la 19% în 2018 și impozitul pe venit la 10%. Tot PSD a redus cota TVA la alimente, la panificație și în alte domenii economice cu potențial de a performa. Am fost mereu alături de mediul de afaceri și am sprijinit antreprenoriatul prin programe de tip «Start-Up Nation». Am propus amânarea ratelor la bănci pentru persoane fizice și firme, prin acorduri cu sectorul bancar. Am derulat programe de sprijin financiar pentru companiile românești de aproape 4 miliarde de euro și am acordat bonusuri pentru produsele agricole românești și pentru procesarea locală a materiei prime. În timpul guvernărilor PSD, IMM-urile au primit garanții pentru investiții în echipamente și capital de lucru, în timp ce Guvernul derula investiții publice în creștere, la nivel național. Și de această dată vom face ceea ce e corect pentru oameni și pentru firmele”, concluzionează Dunca.
-
Prima Pagina2 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian6 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
-
Politica6 ani agoLa un pas de 3000 de cazuri de COVID-19. Cum a putut Braşovul să ajungă aici? Senatorul PSD Florin Orţan are o explicaţie politică
-
Investitii7 zile agoVIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
-
Prima Pagina7 zile agoDouă sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene
-
Cotidian7 zile agoCetatea Făgăraș, iluminată în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului: „Nu sunteți singuri!”
