Licitaţia pentru închirierea unor spaţii comerciale şi a spaţiilor pentru vânzarea biletelor din gara Braşov va fi reluată. La prima procedură, al cărei termen final de înscriere...
În comunicatul prin care a anunțat semnarea contratului de finanțare cu Primăria Brașov pentru cumpărarea a 25 de troleibuze și a 10 autobuze hibrid cu bani...
Consiliul Local Brașov a aprobat salariile pe 2020 pentru salariații Primăriei Brașov. Conform documentului, primul în topul salariilor este administratorul public al orașului, post pentru care...
Chiar dacă nu are o autorizație de construire pentru modificarea proiectului inițial, dezvoltatorul AFI Mall din Centrul Civic al Brașovului a anunțat că va deschide complexul...
Operatorii de salubritate din Brașov au fost „chemați la ordine” la Primărie, pentru a explica de ce nu sunt suficiente „clopote” pentru reciclabile în cartierele de...
Instituită începând cu data de 1 ianuarie 2017, taxa de 80 de lei pe tona de deșeuri depuse la rampele de gunoi („contribuția pentru economia circulară”) ...
Colegiul Național „Dr Ioan Meșotă” va intra anul acesta în șantier, anunțul fiind făcut joi de primarul Brașovului, George Scripcaru, în cadrul festivității prin care s-a marcat...
Pe lista clădirilor pentru reabilitarea cărora Primăria Brașov vrea să obțină 10 milioane de euro de la BERD se află și sediul Inspectoratului pentru Situații de...
„Dosarul podul CET-ului” s-a împotmolit la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), care mai cere hârtii pentru a aviza emiterea unei hotărâri de Guvern prin care...
Peste 90% dintre elevii brașoveni premianți la concursurile școlare naționale și internaționale au în comun o unitate de învățământ. Deși fiecare este înmatriculat la o școală...