Brașovul are, de câteva zile, trei sirene electronice care, pe lângă faptul că vor suna în cazul unei catastrofe, pot fi folosite și pentru transmiterea mesajelor. ...
În anul 2012, de Ziua Copilului era inaugurat parcul din Noua, amenajat pe câteva hectare de pajiște din jurul lacului. Investiția, în valoare de peste 2...
Artizanii din Țara Bârsei își vor prezenta meșteșugurile în Olanda, la Rotterdam, încercînd să le arate străinilor cite ceva din tradițiile Brașovului. La Rotterdam vor ajunge...
Noul director al Teatrului Sică Alexandrescu, Dan Cogălniceanu, își va primi în scurt timp fișa postului, un capitol important fiind organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană. ...
Aflată într-un turneu național, Orchestra Simfonică de Tineret de la Haga va cânta marți, 18 iulie, în Piața Sfatului, începând cu ora 21.00.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat miercuri de câți bani ar mai fi nevoie de pentru finalizarea aeroportului. Mai precis, pe lângă cei 24,72...
După mai bine de un an de la depunerea documentației la Tribunalul Brașov, judecătorii s-au pronunțat ieri în dosarul în care Primăria Brașov a solicitat anularea...
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) ANRSC, Doru Ciocan a venit vineri la Brașov, pentru a le prezenta consilierilor „ipotezele...
Din 7 aprilie, brașovenii din cele aproximativ 10.700 de locuințe racordate la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă. Din 28 iulie, din cei 176...
Primarul Brașovului, George Scripcaru le-a împărțit atribuțiile celor doi viceprimari, Costel Mihai și Laszlo Barabas. Laszlo Barabas va avea pe cap șantierele, Costel Mihai va trebui...