Primăria Brașov ar putea majora, până la dublare, bugetul destinat proiectelor cultural indepenente, cu condiția să existe și parteneri cu evenimente suficient de bune. Declarația îi...
Primele trei trasee de mountainbike din Postăvarul au intrat în lucru, după ce a fost emisă autorizaţia de construire pentru acestea. Traseele vor fi amenajate în...
Săptămâna aceasta au început lucrările de amenjare a zonei pietonale de pe strada Apollonia Hirscher, tronsonul cuprins între str. Castelului și strada Poarta Șchei, după ce...
Două firme, una din București și cealaltă din Timișoara, își dispută contractul d eextindere a iluminatului public din municipiul Brașov, spre noua zonă de dezvoltare din...
Locul de joacă de pe Aleea Tiberiu Brediceanu a fost extins cu o pistă dedicată pasionaților de acrobații pe bicicletă (dirt park). Amenajarea a fost făcută...
Chiar dacă nu mai este folosită din anul 1994, fosta groapă de deșeuri menajere a Brașovului de la Timiș-Triaj nu este închisă nici acum. Încercări au...
După gafa uriașă a conducerii Teatrului „Sică Alexandrescu“, care a „reinterpretat“ titlul piesei „Scripcarul pe acoperiș“, transformându-l în „Violonistul pe acoperiș“ pentru a nu leza cumva...
Municipiul Brașov nu a primit nici un leu la ultima rectificare a bugetului de stat, aprobată în ședința de Guvern de luni, când s-au împărțit sumele din...
Aproximativ 50 de brașoveni s-au strâns vineri, în fața Primăriei, la protestul „Vrem aer curat în Brașov”. Protestul s-a transformat într-un dialog cu primarul, pentru că...
În timpul discuției de vineri cu brașovenii care s-au strâns în fața Primăriei, la protestul împotriva mirosurilor din oraș, primarul George Scripcaru a anunțat că unul...