Anunțat încă din anul 2015, proiectul de reamenajare a Cascadei Tamina din Masivul Piatra Mare nu a trecut de etapa obținerii acordului custodelui ariei naturale, care...
Salvatorii montani de la Salvamont Săcele au avut treabă sâmbătă seara, când au fost solicitați să coboare de pe munte o turistă care suferise o ruptură...
Montaniarzii au așteptat două luni pentru a putea merge pe munte. Celor din Brașov le va fi mai ușor, pentru că au munții la doi pași....
Chiar dacă suntem în 7 mai, pe munte este, încă, iarnă. Zilele trecute, la altitudini mari, de peste 2.000m mai era un strat consistent de zăpadă....
Construită în prima jumătate a secolului trecut și devenită în „Epoca de aur” un loc iubit de brașoveni și turiști, cabana Dâmbul Morii este acum o...
Salvatorii de la Serviciul Salvamont Brașov au avut azi două intervenții în zona masivului Piatra Mare, pe care, la sfârșit de zi, pot spune că le-au...
După ce administrația județeană a luat decizia desființării Serviciului Public Județean Salvamont Brașov și transformarea acestuia, începând cu data de 6 aprilie 2018, într-un compartiment în...
Consiliul Județean Brașov a aprobat miercuri un proiect de hotărâre privind desființarea Serviciului Public Județean Salvamont Brașov și transformarea acestuia în compartiment în cadrul Consiliului Județean...
Greenpeace România a lansat astăzi „Harta pădurilor virgine potențiale”, realizată împreună cu Universitatea Eberswalde, din Germania, și Universitatea Al. I. Cuza, din Iași. Alături de hartă,...