Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
A cui este Curtea Bisericii Negre? Cine trebuie să...
D
De Daniel Plugaru
06 SEPTEMBRIE 2017
Publicitate
Ultimul „macadam” din Centrul istoric al Brașovului, Curtea Bisericii Negre, care trebuia reabilitat complet, în baza unui proiect din anul 2011, este acum reparat pe bucățele.
În această perioadă se lucrează la sistemul de captare apelor pluviale, după care se va turna și un strat de piatră spartă, finanțarea fiind asigurată de Biserica Evanghelică, după cum a afirmat liderul FDGR Brașov, Wolfgang Wittstock. Lucrările sunt realizate în contextul în care, în perioada 29 septembrie - 1 octombrie, la Brașov vor fi Zilele Bisericii Evanghelice. Consilierul județean a precizat că aceste lucrări sunt efectuate în baza proiectului din 2011.
În ceea ce privește celelalte lucrări cuprinse în respectivul proiect, respectiv refacerea pavimentului, instalare de mobilier urban, refacerea intrărilor în Biserica Neagră și în corpurile Liceului Johannes Honterus, alesul a amintit că „nu există bani. Deocamdată nu a fost identificată nici o sursă de finanțare”.
O încercare de obținere a unei finanțări nerambursabile pentru reabilitarea Curții Bisericii Negre, printr-un program norvegian, s-a făcut în anul 2013, cererea de finanțare fiind depusă de Primăria Brașov și respinsă de Ministerul Culturii. Atunci, amplasamentul a fost dat în administrare Primăriei, însă, spun reprezentanții muncipalității, cum finanțarea nu a fost aprobată, curtea s-a „întors la Biserica Neagră”.
În schimb, Wolfgang Wittstock a spus că din informațiile pe care le are, amplasamentul a fost dat în folosință Bisericii Negre pentru o perioadă de 7 ani, și nu știe să se fi „întors” la Biserica Evanghelică.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri
10 NOIEMBRIE 2026
Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026
Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!