Cotidian
A început luna curăţeniei la Başov. Acţiunea include şi reparaţii de străzi, de mobilier urban şi lucrări la spaţiile verzi
Începând de astăzi la Braşov, a fost demarată Luna curățeniei de primăvară, o amplă acțiune de salubrizare a străzilor și trotuarelor, a zonelor verzi. La această campanie se adaugă cea de întreținere zone verzi, plantări de gard viu, arbori și arbuști. Totodată, firmele cu care Municipalitatea are contract au început lucrările de reparații străzi și trotuare, iar de săptămâna viitoare vor începe refacerea marcajelor rutiere.
„Avem peste 250 de muncitori care lucrează în acest sens, 180 care efectuează curățenia stradală și 70 care se ocupă de curățenia și de împrospătarea imaginii parcurilor din Brașov. Invităm pe toți brașovenii care vor să participe la acest program, fie în jurul blocurilor, fie în propriile locuințe, să folosească cele 60 de containere de mari dimensiuni puse la dispoziție de către primărie pentru colectarea deșeurilor. În perioada următoare vom începe și plantările de gard viu și de arbori, conform solicitărilor venite din partea asociațiilor de proprietari. Vrem să avem un oraș curat, după cum puteți vedea, aceasta se face inclusiv cu spălarea străzilor și a elementelor de semnalizare, și toate aceste măsuri vor combate și problemele de poluare cu particule, cu praf, cu care Brașovul se confruntă deja de ani buni. Totodată, am început reparațiile urgente la carosabil, la asfalt, la străzi. Acestea vor fi efectuate până de Paște, urmând ca după Paște să intrăm în programul de reabilitare amplă a străzilor cu probleme din Municipiul Brașov. Cu toții ne dorim un oraș curat, un oraș verde, și avem nevoie de implicarea voastră. Am alocat resurse, urmărim, monitorizăm atent felul în care sunt desfășurate lucrările de curățenie și o puteți face și voi și să ne sesizați dacă apar probleme, dacă identificați probleme în cartiere. Puteți face urmărirea aceasta folosind site-ul abc.brașovcity.ro, sau puteți folosi aplicația myBrașovcity pentru a sesiza orice problemă întâlnită”, a precizat primarul Allen Coliban.
Acţiunea va cuprinde următoarele activități de salubrizare: curățarea rigolelor, măturarea manuală și mecanizată a străzilor și trotuarelor, greblarea zonelor verzi, întreținerea și igienizarea cursurilor de apă, ridicarea depozitărilor accidentale, spălarea elementelor de semnalizare rutieră (separatoare de sens, lise metalice, semne de circulație etc.). Obiectivul acestei acțiuni este, pe lângă cel de a avea un oraș curat și îngrijit, de a reduce cantitatea de praf (PM-uri) care ajunge în atmosferă.
Deşeurile rezultate ca urmare a acestei activităţi vor fi depozitate cât mai compact, urmând ca acestea să fie transportate de către operatorii de salubrizare la depozitul ecologic.
Reamintim că, datorită condițiilor meteo favorabile, Primăria a demarat, de la sfârșitul lunii februarie, operațiunile de curățare la rigolă, măturare trotuare și spălarea zonelor cu acumulări mari de praf.
Totodată, toţi cetăţenii care doresc să renunţe la obiectele din gospodărie care nu mai prezintă utilitate sau fac curăţenie generală şi doresc să se dispenseze de lucruri nefolositoare, altele decât deşeuri menajere, o pot face în locuri special amenajate la platformele de gunoi sau în containere de 9 m.c., dispuse pe domeniul public.
Este interzisă depozitarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a molozului rezultat din demolări, care au un regim special.
Cele 56 de zone unde au fost amplasate aceste containere sunt aceleași ca și anii trecuți, astfel:
| Nr. crt. | CARTIERUL | AMPLASAMENTUL |
| 1. | SCHEI | Pietrele lui Solomon |
| 2. | CENTRU | Str. Petru Rareş zona platformelor de precolectare a deşeurilor menajere,
Str. Traian Vuia – platforma 176 |
| 3. | ASTRA I | Str. Barbu Lautaru – zona platformei 281
Str. Sitarului – zona platformei 305 Str. Alex. Cel Bun – platforma 110 Colonia Metrom – platforma 287 |
| 4. | ASTRA II | Str. Baba Novac – platforma 238
Str. Soarelui nr.1-2 platou, zona platformei 272 B-dul St. cel Mare si Sfant nr. 16 Aleea Constelaţiei – platforma 261 |
| 5. | ASTRA III | Ocolitoarea Crinului – vis a vis platforma 541 bis
Ocolitoarea Crinului – vis a vis platforma 557 Str. Neptun – platforma 552 Aleea Minerva – vis a vis platforma 542 |
| 6. | NOUA | Str. Nucului – platforma 591.6Str. Brazilor – platforma 594
Str. Levănţicăi – platforma 597 |
| 7. | VALEA CETĂŢII | str. Jepilor- platformele 199
str. Jepilor- platformele 191str. Oltului- platforma 507 str. Muresului-platforma 515 |
| 8. | SCRIITORILOR | Inters. Str. Ştefan cel Mare cu Str. Ion Slavici,Str. Brânduşelor lângă platforma 207,Str. Ion Creangă / str. Ovidiu platforma |
| 9. | CRAITER-TRIAJ | Str. Paşcani zona platformei 134,
Str. Florilor zona platforma 121, Str. Pavilioanele CFR zona platforma 122, Fundătura Hărmanului zona platforma 351 |
| 10. | FLORILOR | Inters. Str. Crinului cu str. Grâului pe zona verde, Str. Mărgăritarelor lângă platforma 98 |
| 11. | TRACTORUL | Str. George Bacovia – langa clopote colectare selectiva,
Inters. Str. Ioan Popasu cu Str. Iosif Silimon langa platforma Str. 1 Decembrie 1918 / Str. Octavian Goga lângă locul de joacă, Aleea Constructorilor – platforma 29, Str. Bronzului – platforma 21, Str. I. Socec – platforma 37, Str. Argintului – platforma nr. 23 |
| 12. | BARTOLOMEU | Str. Bobului – platforma 172,
Inters. Str. Lânii / Str. Al. Flechtenmacher – platforma nr. 164, Inters. Str. Lânii / str. Fuiorului, Str. Lanurilor – Recon |
| 13. | GĂRII
|
Str. Mircea cel Batran / Str. Pictor Luchian la transformator,
Aleea Petuniei – platforma 90, Aleea Sanzienelor / Aleea Lacramioarelor langa Sc. Gen. Nr. 19 (platforma nr. 81 bis), Str. Dobrogea la centrala, Str. Codrul Cosminului – platforma nr. 59, Str. Transilvaniei / Str. Munteniei la transformator |
| 14. | BRAŞOVUL VECHI | Str. Avram Iancu / str. Morii,
Str. Closca – platforma nr. 139, Str. Ion Raţiu, Str. Cărămidăriei – platforma 112 |
| 15. | Cart.STUPINI | Str. Lânii spre Stupini,
str. Fundaturii (la blocuri), Str. Fagurului lângă pod, Str. Fânului nr. 66 Str. Barsei / Str. Izvorului la troita |
Pentru situaţiile când deşeurile rezultate în urma curăţeniei de primăvară nu pot fi depozitate în aceste containere, rugăm cetăţenii să comunice telefonic locația la care se găsesc aceste deșeuri, la Serviciul Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire în vederea ridicării, la numerele de telefon: 0268/405000, int: 127, 253, 254 sau la Dispeceratul Primăriei Braşov tel. 0268/405000.
Societăţile de salubrizare cu care Municipalitatea are contract vor asigura transportul deşeurilor rezultate în urma efectuării curăţeniei de primăvară.
Campania de întreținere zone verzi și reparații mobilier urban
Tot în această perioadă are loc și campania de curățenie și întreținere zone verzi și parcuri, campania ce va fi urmată de cea de plantări de gard viu, arbori și arbuști, ca urmare a solicitărilor primite de la asociațiile de proprietari sau de la cetățeni, dar și a constatărilor făcute de inspectorii primăriei.
În paralel se derulează activitatea de reparații mobilier urban și locuri de joacă. Astfel operatorul cu care Primăria are contract verifică și repară tot mobilierul urban aflat pe domeniul public (bănci, coșuri de gunoi, jardiniere), echipamentele de la locurile de joacă, cele de la zonele de fitness și de workout, precum și cele de la terenurile de sport, astfel încât până la sărbătorile de Paști toate aceste echipamente să fie în condiții optime.
Reparații străzi
După ce în ultimele săptămâni, inspectorii primăriei au verificat toate străzile pentru a identifica unde, în urma sezonului rece, au apărut probleme la îmbrăcămințile asfaltice ale străzilor și trotuarelor, odată cu creșterea temperaturilor au început și lucrările de reparații străzi.
Într-o primă etapă se vor face reparațiile urgente, cu mixtură la rece, iar după jumătatea lunii aprilie vor începe lucrările de reparații covoare asfaltice. Totodată, pe anumite străzi, unde nu există covoare asfaltice se fac și lucrări de reparații cu macadam.
Propuneri reparații și întreținere străzi cu reciclatorul/mixtura la rece – Campania de Primăvară Mar/Apr 2022, în baza reclamațiilor și a constatărilor inspectorilor primăriei:
Lotul 1
| Nr. crt. | Cartier | Denumire artera | Lucrari | Perioada programata |
| 1 | Bartolomeu | Agricultorilor | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 21-25.03 |
| 2 | Bartolomeu | Lanurilor | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 21-25.03 |
| 3 | Bartolomeu | Gheorghe Doja | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 21-25.03 |
| 4 | Bartolomeu | Grigore Ureche | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 21-25.03 |
| 5 | Bartolomeu | Buzesti | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 21-25.03 |
| 6 | Bartolomeu | Stadionului | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 21-25.03 |
| 7 | Craiter | Fanionului | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 28.03-01.04 |
| 8 | Craiter | Dacia | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 28.03-01.04 |
| 9 | Craiter | Pavilioanele CFR | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 28.03-01.04 |
| 10 | Craiter | Harmanului | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 28.03-01.04 |
| 11 | Florilor | Lamaitei | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 04-08.04 |
| 12 | Florilor | Branduselor | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 04-08.04 |
| 13 | Florilor | Crinului | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 04-08.04 |
| 14 | Garii | Mihail Kogalniceanu | Reparatii defectiuni carosabil / parcare | Sapt. 04-08.04 |
| 15 | Garii | Grivitei | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 11-15.04 |
| 16 | Garii | 13 Decembrie | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 11-15.04 |
| 17 | Garii | A. Vlaicu | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 11-15.04 |
| 18 | Stupini | Albinelor | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 11-15.04 |
| 19 | Stupini | Fagurului | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 11-15.04 |
| 20 | Stupini | Plugarilor | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 18-21.04 |
| 21 | Tractorul | Independentei | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 18-21.04 |
| 22 | Mihai Viteazul | Mihai Viteazul | Reparatii defectiuni carosabil | Sapt. 18-21.04 |
Lotul 2
| Nr. crt. | Cartier | Denumire artera | Lucrari | Perioada programata |
| 1 | Centru | Bd. Eroilor | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 11.04-15.04 |
| 2 | Centru | 15 Noiembrie | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 11.04-15.04 |
| 3 | Centru | Muresenilor | Reparatii trotuare cu pavaj | Sapt. 21-25.03 |
| 4 | Centru | Republicii | Reparatii trotuare cu pavaj | Sapt. 21-25.03 |
| 5 | Centru | George Baritiu | Reparatii trotuare cu pavaj | Sapt. 21-25.03 |
| 6 | Centru | Castelului | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 28.03-02.04 |
| 7 | Centru | Poarta Schei | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 28.03-02.04 |
| 8 | Centru | Nicolae Balcescu | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 28.03-02.04 |
| 9 | Schei | Constantin Brancoveanu | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 04.04-09.04 |
| 10 | Schei | Prundului | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 04.04-09.04 |
| 11 | Schei | Piata Unirii | Reparatii pavaj | Sapt. 04.04-09.04 |
| 12 | Brasovul Vechi | Iuliu Maniu | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 11.04-15.04 |
| 13 | Brasovul Vechi | De Mijloc | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 11.04-15.04 |
| 14 | Brasovul Vechi | Avram Iancu | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 15 | Brasovul Vechi | Calea Fagarasului | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 16 | Astra | Calea Bucuresti | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 17 | Astra | Bd. Saturn | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 18 | Astra | Carpatilor | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 19 | Valea Cetatii | Valea Cetatii | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 20 | Valea Cetatii | Muncii | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 21 | Valea Cetatii | Tampei | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 18.04-22.04 |
| 22 | Poiana Brasov | Poiana Brasov | Reparatii defectiuni carosabil/trotuare/borduri | Sapt. 04.04-09.04 |
Refacere marcaje rutiere
După ce temperaturile din timpul zilei vor permite, începând de săptămâna viitoare, vor fi efectuate și lucrările de refacere a marcajelor rutiere, deteriorate pe perioada anotimpului rece.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



